Gheorghiță: Sperăm ca până luni platforma de vaccinare să fie gata pentru programarea copiilor cu vârste între 12 și 15 ani

Preşedintele Comitetului naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, speră ca platforma de programare să fie pregătită, luni, pentru programarea la imunizare a copiilor între 12 şi 15 ani, prin contul părinţilor.
AGERPRES - S, 29 mai 2021, 16:12
Gheorghiță: Sperăm ca până luni platforma de vaccinare să fie gata pentru programarea copiilor cu vârste între 12 și 15 ani

„Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat autorizarea vaccinului COVID-19, de la compania Pfizer-BioNTech, pentru copiii cu vârstă cuprinsă între 12 şi 15 ani. Vom fi pregătiţi să demarăm această etapă de vaccinare chiar de săptămâna viitoare. În momentul în care toate etapele premergătoare acestui demers vor fi deja gata, ceea ce înseamnă semnarea autorizării de către Comisia Europeană, traducerea rezumatului caracteristicilor produsului în limba romană, publicarea pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, ulterior va fi emisă o instrucţiune în acest sens prin care va debuta în mod oficial etapa de vaccinare pentru copiii cu vârstă cuprinsă între 12 şi 15 ani. Pe scurt, aceeaşi infrastructură, aceleaşi centre de vaccinare, atât centre fixe, cabinete de medicină de familie, evenimente de tip maraton de vaccinare, centre de tip drive thru, pot fi accesate atât prin programare cât şi prin prezentare directă. În momentul acesta platforma de programare este în curs de optimizare, sperăm ca luni, pe 31 mai, să fie pregătită pentru a permite deja programarea prin contul părinţilor”, a spus Gheorghiţă sâmbătă într-o conferinţă de presă.

Citește și: https://www.economica.net/ema-a-autorizat-administrarea-vaccinului-anti-covid-19-pfizer-biontech-persoanelor-cu-varste-intre-12-si-15-ani_513665.html

El a adăugat că este obligatorie prezenţa unuia dintre părinţi sau a tutorelui legal precum şi obţinerea consimţământului informat în vederea vaccinării copiilor.

„Schema de vaccinare este similară cu a adultului, constă în administrarea a două doze, la interval de 21 de zile. Datele din studiile clinice sunt cât se poate de bune, în sensul în care avem un profil de siguranţă foarte bun, o telerapiditate foarte bună şi o maximă eficacitate, în sensul în care nu au fost înregistrate cazuri de COVID – 19 în grupul copiilor vaccinaţi comparativ cu cei nevaccinaţi. Ba mai mult decât atât, nivelul anticorpilor a fost semnificativ mai crescut decât în rândul populaţiei adulte vaccinate cu acelaşi tip de vaccin. În perioada următoare vom fi pregătiţi să demarăm această etapă de vaccinare şi cred că este o veste bună în mod deosebit pentru copiii care sunt în evidenţă cu afecţiuni cronice, cu afecţiuni care îi expun unui risc crescut de a face o formă gravă de îmbolnăvire”, a afirmat acesta.

Citește și: https://www.economica.net/un-centru-mobil-de-vaccinare-destinat-adolescentilor-va-functiona-in-parcul-lumea-copiilor_513678.html

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...