Gheţea: CEC Bank a realizat un profit brut de 91 milioane lei, în primele patru luni

CEC Bank a obţinut un profit brut de 91 milioane lei, în primele patru luni din acest an, în linie cu obiectivele asumate, a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedinte director-general al băncii, conform unui comunicat de presă remis, marţi, AGERPRES.
Economica.net - mar, 30 mai 2017, 14:39
Gheţea: CEC Bank a realizat un profit brut de 91 milioane lei, în primele patru luni

‘Conform misiunii asumate, CEC Bank continuă să susţină cu precădere IMM-urile, agricultura şi administraţiile publice locale. O atenţie deosebită este acordată cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri europene. Pentru anul 2017 ne-am propus o creştere a activităţii, în special în zona creditării, cu impact vizibil asupra creşterii eficienţei. La data de 30 aprilie 2017, Banca a obţinut un profit brut de circa 91 milioane lei, în linie cu obiectivele asumate’, a spus Gheţea.

CEC Bank a avut în 2016 o cotă de piaţă de 7,16% din total active bancare, ‘în condiţiile în care piaţa bancară din România a fost extrem de dinamică pe segmentul de achiziţii şi fuziuni, precum şi în condiţiile în care unele bănci din sistem au beneficiat de majorări ale capitalului social din partea acţionarilor’.

‘Astfel, CEC Bank a încheiat anul 2016 cu o valoare totală netă a bilanţului de 28,162 milioane lei, în creştere cu 2,4% faţă de anul 2015. În anul 2016, portofoliul de credite în sold aferent clienţilor persoane juridice a crescut cu circa 2,5%, în timp ce la nivelul sistemului bancar, acelaşi indicator a înregistrat o scădere cu 1,4% faţă de anul 2015. De asemenea, Banca şi-a majorat şi portofoliul de credite în sold acordate persoanelor fizice, care a înregistrat o creştere cu circa 10% în anul 2016 faţă de anul precedent. În ambele cazuri însă, creşterea reală a soldului aferent acestor credite a fost de circa 12%, dar aceasta a fost diminuată de operaţiunile de reducere directă a valorii contabile brute a creditelor (‘write-off’)’, se arată în document.

În ceea ce priveşte volumul de credite noi acordate în anul 2016, acesta a crescut faţă de anul 2015 cu 23,6%, în timp ce creşterea înregistrată de sistemul bancar a fost de 5,5%.

‘Activitatea de creditare a înregistrat însă un ritm de creştere mult mai intens decât imaginea pe care o oferă soldurile din bilanţ, întrucât creditele acordate clienţilor care activează în agricultură sunt acordate şi rambursate integral în cursul anului, iar unele dintre creditele aprobate în anul 2016 şi neutilizate până la 31 decembrie 2016 nu sunt reflectate în soldul bilanţier. Continuând politica de susţinere a absorbţiei de Fonduri Europene, Banca a finanţat până la sfârşitul anului 2016 un număr de 37.183 proiecte eligibile pentru accesarea acestor fonduri, pentru care valoarea însumată a granturilor se ridică la peste 12,116 milioane lei’, informează CEC Bank.

Soldul depozitelor atrase de la clientela nebancară a înregistrat o creştere cu 1,7% faţă de anul precedent.

‘Banca a obţinut un profit brut de 15,8 milioane lei, în pofida condiţiilor generate de creşterea semnificativă a cheltuielilor cu ajustările pentru deprecierea creditelor neperformante, necesare pentru conformarea la cerinţele prudenţiale recomandate de Banca Centrală Europeană şi de Banca Naţională a României’, conform comunicatului citat.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea în direct a acestuia, a anunţat postul miercuri......
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin ...
Liberalul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că Guvernul propus de Luca Niculescu va trece ...
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: O singură cerere de credit pentru a compara multiple oferte de finanțare în doar câteva minute
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: ...
Altero, platforma fintech de top din regiunea Baltică, anunță intrarea oficială pe piața din România. Prin lansarea ...
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Campania de Black Friday pe Trendyol se desfășoară în perioada 3–15 noiembrie 2026; Comercianții români au înregistrat, ...