Gigantul chinez BYD începe producţia la noua fabrică din Ungaria până la sfârșitul anului

Grupul auto chinez BYD va începe producţia la noua sa fabrică de vehicule electrice (EV) din Ungaria până la finalul lui 2025, a anunţat luni vicepreşedintele executiv Stella Li, în cadrul unei conferinţe la Salonul auto de la Munchen, Germania transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 08 sept. 2025, 16:22
Gigantul chinez BYD începe producţia la noua fabrică din Ungaria până la sfârșitul anului

„Aceste evoluţii arată că prezenţa noastră în Europa este pe termen lung”, a declarat Stella Li, scrie Agerpres.

Primul vehicul produs în Ungaria va fi un model compact electric Dolphin Surf.

Declaraţia vine după ce Reuters anunţase că BYD a decis să amâne, pentru 2026, începutul producţiei de masă la noua uzină din Ungaria şi, cel puţin doi ani, această uzină va funcţiona sub capacitate.

În schimb, BYD va începe să producă mai repede decât se estima automobile electrice la noua sa uzină din Turcia, unde costurile cu mâna de lucru sunt mai mici, şi totodată îşi va depăşi cu mult planurile de producţie anunţate anterior pentru această uzină, au precizat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Mutarea producţiei dinspre Ungaria spre Turcia va fi o veste proastă pentru Uniunea Europeană, care spera că tarifele pe care le-a impus la automobilele electrice „Made in China” vor aduce investiţii chineze şi locuri de muncă în sectorul manufacturier.

Fabrica de patru miliarde de euro pe care BYD o construieşte la Szeged, sudul Ungariei, va începe producţia de masă în 2026, dar în tot acel an va produce doar câteva zeci de mii de automobile, a dezvăluit una dintre sursele citate de Reuters. Asta ar însemna doar o mică parte din capacitatea iniţială de producţie, de 150.000 de vehicule, planificată de BYD. Ulterior, unitatea de la Szeged ar urma să ajungă la o capacitate maximă de producţie de 300.000 de unităţi pe an.

Oficial, BYD a informat că uzina de la Szeged va începe să funcţioneze în luna octombrie 2025, dar nu a spus în mod public când va demara producţia în regim de masă. Sursele citate de Reuters au mai dezvăluit că producţia la Szeged urmează să fie majorată în 2027, dar va fi în continuare sub capacitatea planificată.

În schimb, producţia la uzina de la Manisa, vestul Turciei, va depăşi cu mult obiectivul de 150.000 de unităţi planificat pentru 2027 şi BYD va majora şi mai mult producţia în 2028 la această uzină, au adăugat sursele.

BYD a decis să construiască o fabrică în Ungaria pentru a vinde automobile în Europa fără tarife. Toate automobilele pe care BYD le vinde în prezent în Europa sunt produse în China şi sunt vizate de tarifele impuse de UE la automobilele electrice chinezeşti importate. În cazul BYD, tarifele totale care se aplică automobilelor sale sunt de 27%.

O reorientare spre producţia mai ieftină din Turcia scoate în evidenţă provocările cu care se confruntă companiile chineze care vor să asambleze automobile în Europa pentru a evita tarifele la importuri, dar sunt nemulţumiţi de salariile mari şi costurile mari cu energie din Europa.

Turcia este de mult timp un hub de producţie cu costuri reduse pentru marii constructori auto, inclusiv Toyota, Stellantis, Ford, Hyundai şi Renault. În luna martie a acestui an, Guvernul de la Ankara şi constructorul chinez Chery au anunţat că vor investi un miliard de dolari pentru a construi o uzină cu o capacitate de producţie de 200.000 de vehicule pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Măsură globală în criza motorinei: Țările din G7 și partenerii lor vor elibera din stocurile de urgență 100 de milioane de barili de diesel și țiței
Măsură globală în criza motorinei: Țările din G7 și partenerii lor vor elibera din stocurile de urgență 100 de milioane ...
Țările din grupul G7 și partenerii săi au fost de acord să elibereze până la 100 de milioane de barili de motorină și țiței din stocurile de urgență în următoarele patru luni,......
A fost Silvio Berlusconi asociat cu Mafia? Un fost cap mafiot spune că da. Marina Berlusconi, fiica cea mai mare a fostului premier italian, se arată revoltată de dezvăluire
A fost Silvio Berlusconi asociat cu Mafia? Un fost cap mafiot spune că da. Marina Berlusconi, fiica cea mai mare a fostului ...
Marina Berlusconi, fiică cea mai mare a fostului premier italian Silvio Berlusconi, şi-a exprimat vineri indignarea după ...
Ciprian Ciucu, despre audierea lui Bolojan la DNA Iași: Este un om care nu are niciun fel de probleme de integritate. Faptul că este plimbat la DNA se mai întâmplă
Ciprian Ciucu, despre audierea lui Bolojan la DNA Iași: Este un om care nu are niciun fel de probleme de integritate. Faptul ...
Premierul interimar Ilie Bolojan nu este corupt şi nu are probleme de integritate, a declarat primarul general al Capitalei, ...
Ministrul german de Externe Johann Wadephul îndeamnă statele din Europa și Sudul Global să pună mai multă presiune pe Rusia, pentru ca aceasta să renunțe la blocada impusă exportului de cereale din Ucraina
Ministrul german de Externe Johann Wadephul îndeamnă statele din Europa și Sudul Global să pună mai multă presiune ...
inistrul de Externe german Johann Wadephul a lansat vineri, după discuţii la Vatican, un apel către ţările lumii de ...