Gigantul farma Pfizer deschide la Bucureşti în acest an singurul centru european de servicii logistice

Grupul farmaceutic american Pfizer deschide la Bucureşti în acest an singurul hub european de servicii logistice, care are ca scop standardizarea proceselor interne şi simplificarea relaţiei dintre echipele comerciale şi fabrici, permiţând îmbunătăţirea performanţei operaţiunilor logistice Pfizer din Europa, a anunţat joi grupul, scie News.ro.
Economica.net - J, 20 apr. 2017, 08:27
Gigantul farma Pfizer deschide la Bucureşti în acest an singurul centru european de servicii logistice

Centrul regional de la Bucureşti de suport pentru organizaţia internă de aprovizionare globală şi administrare a portofoliului – Global Supply Chain & Portfolio Management – va fi finalizat de către Pfizer „cel mai probabil până la finalul celui de-al treilea trimestru al anului”, potrivit grupului.

„Hub-ul APM va avea rol de intermediar între pieţele individuale de pe continent şi unităţile Pfizer de producţie din lume, garantând permanent niveluri optime pentru aprovizionarea cu medicamente şi stocuri”, a menţionat Pfizer, într-un comunicat.

În prima etapă de dezvoltare, centrul va avea circa 40 de angajaţi, responsabili pentru planificarea, aprovizionarea şi administrarea stocurilor de medicamente la nivel european. Recrutarea personalului a început deja şi va continua în următoarele luni, scrie News.ro.

„Bucureştiul a fost ales ca sediu al hub-ului AMP în urma unui proces de selecţie extrem de riguros, ce a comparat beneficiile şi avantajele competitive a mai multe ţări din Europa. Forţa de muncă foarte bine pregătită, cu studii puternice în inginerie şi ştiinţe, alături de cunoştinţele temeinice de limbă engleză, a reprezentat un factor ce a înclinat puternic balanţa în favoarea României”, a declarat directorul pentru România al Pfizer, Mirela Iordan.

Potrivit unui studiu realizat de Cegedim pentru piaţa farmaceutică, Pfizer, cu o cifră de afaceri de 538,7 milioane lei, a ocupat locul al cincilea în topul celor mai importanţi jucătorii din sector, în perioada iulie 2015-iunie 2016.

Pfizer este cel mai mare grup farmaceutic american.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Economiei avertizează că nerespectarea termenului de transmitere a documentelor duce la respingerea cererilor pentru programul de finanțare Femeia Antreprenor
Ministerul Economiei avertizează că nerespectarea termenului de transmitere a documentelor duce la respingerea cererilor ...
Nerespectarea termenului de transmitere sau lipsa documentelor solicitate conduce la respingerea finanţării în cadrul programului Femeia Antreprenor - ediţia 2024, care are finanţări de până......
Xiaomi dezvăluie seria Xiaomi 17T care aduce bateria de 7.000 mAh și camera de 50MP cu zoom ultra AI de până la 120x
Xiaomi dezvăluie seria Xiaomi 17T care aduce bateria de 7.000 mAh și camera de 50MP cu zoom ultra AI de până la 120x
Xiaomi a dezvăluit joi cele mai recente modele din gama sa de smartphone-uri din seria T, noua serie Xiaomi 17T, ce include ...
Primăriile de sector vor fi obligate să implementeze principiul „plăteşte pentru cât arunci”. Toată lumea va trebui să separe deșeurile pe fracții – proiect PMB
Primăriile de sector vor fi obligate să implementeze principiul „plăteşte pentru cât arunci”. Toată lumea ...
Autorităţile administraţiei locale vor avea obligaţia să implementeze instrumentul economic "plăteşte pentru cât ...
Un nou eveniment de gaming își face debutul în România
Un nou eveniment de gaming își face debutul în România
Un nou eveniment de gaming își face debutul în România ce reunește o competiție internațională de top, creatorii ...