Gigantul petrolier Shell va săpa după gaze în Marea Neagră exact lângă Petrom

Shell Exploration and Production (96) BV, o subsidiară a Shell PLC, va explora după petrol și gaze naturale în Blocul 1-26 Han Tervel, aflat în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, potrivit relatărilor din presă. A fost semnat contractul. Blocul este vecin cu Han Asparuh, concesionat de OMV Petrom.
Mihai Nicuţ - mar, 15 apr. 2025, 10:39
Gigantul petrolier Shell va săpa după gaze în Marea Neagră exact lângă Petrom

Atribuirea concesiunii blocului a fost anunțată de ministrul energiei din Republica Bulgaria, Vladimir Malinov, după adoptarea deciziei în cadrul ședinței Consiliului de Miniștri din 11 decembrie. Contractul pentru explorarea și extracția de petrol și gaze naturale în Blocul 1-26 Han Tervel, este semnat oficial azi. Acordul marchează un pas semnificativ în direcția consolidării independenței energetice a țării—una dintre prioritățile-cheie ale guvernului bulgar, potrivit presei locake. La ceremonia de semnare participă prim-ministrul Rosen Zhelyazkov, alături de ministrul energiei, Zhecho Stankov. Contractul este încheiat între Ministerul Energiei al Republicii Bulgaria și Shell Exploration and Production. Vicepreședintele executiv al Shell pentru explorare, strategie și portofoliu, Eugene Okpere, este de asemenea prezent la eveniment.

Blocul 1-26 Han Tervel acoperă puțin peste 4.000 km², fiind situat la sud de Blocul 1-21 Han Asparuh. Shell va desfășura studii geologice și geofizice, inclusiv noi prospecțiuni seismice 3D, și va procesa și interpreta datele, precum și va evalua potențialul zonei, potrivit unui comunicat emis de Ministerul Energiei pe 11 decembrie.

Geupul anglo-ondez Shell a obținut dreptul de explorare în baza programului propus de lucrări și investiții, a finanțării pentru protecția mediului, a fondurilor alocate pentru instruire, precum și a bonusului de semnătură propus pentru stat, aferent perioadei de cinci ani de studiu, a mai precizat ministerul. De asemenea, Shell va plăti o taxă anuală pentru utilizarea suprafeței.

Shell caută gaze într-un perimetru vecin cu cel concesionat de Petrom

shell marea neagraHan Tervel este vecin cu blocul Han Asparuh, aflându-se imediat în sudul acestuia (foto). Han Asparuh este un perimetru de explorare situat în vestul Marii Negre din Bulgaria, la sud de perimetrul Neptun Deep din România și are o suprafață de 13.712 km², cu adâncimi ale apei puțîn sub 2.000 m.

Han Asparuh este concesionat de OMV Petrom, care, după ieșirea francezilor de la Total din concesiune, au semnat un acord prin care i-au introdus în proiect pe israelienii de la NewMed (cu 50%). Petrom este operator. NewMed este principala asociere în participațiune a Israelului în explorarea, dezvoltarea, producția și vânzarea de gaze naturale și condensat.

Activitățile de explorare au început în Han Asparuh în 2012 și au inclus studii geologice și geofizice și forarea a trei sonde de explorare. O campanie seismică 3D extinsă a fost finalizată în mai 2020 pentru a identifica potențiale ținte de foraj.

Partenerii vizează începerea forajului unei sonde de explorare în 2025, în condițiile obținerii tuturor permiselor necesare. Pe baza rezultatelor obținute, se va analiza oportunitatea forajului suplimentar.

Citește și:

Va da Petrom lovitura și în Marea Neagră bulgărească? Blocul Han Asparuh ar putea produce 13 miliarde de metri cubi de gaze pe an, mai mult decât Neptun Deep, cu care se învecinează

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...