Gitenstein: România îşi revine. Încrederea românilor în DNA, premisa democraţiei adevărate

Fostul ambasador american Mark Gitenstein revine de câte ori poate la Bucureşti şi recunoaşte că îi este dor de români şi de zona rurală a României, apreciind totodată că, după criza din 2012, imaginea ţării se îmbunătăţeşte şi că încrederea românilor în DNA e o premisă pentru democraţia adevărată.
Economica.net - vin, 27 sept. 2013, 20:54
Gitenstein: România îşi revine. Încrederea românilor în DNA, premisa democraţiei adevărate

Prezent la Bucureşti pentru a participa la Bucharest Forum, Mark Gitenstein a povestit pentru MEDIAFAX că a păstrat legături puternice cu România, unde revine de câte ori e posibil.

De la încheierea mandatului de ambasador, în decembrie 2012, Gitenstein a mai fost în România în aprilie şi în iunie. Şi se va întoarce în noiembrie. Chiar dacă de fiecare dată a revenit cu treburi, susţine că îi lipsesc unele lucruri din România.

„Îmi lipsesc românii şi zona rurală. Din păcate nu am mai avut ocazia să vizitez zonele rurale. Îmi pare rău că atunci când vin aici nu am suficient timp să vizitez ţara, România fiind una dintre cele mai frumoase ţări în care am fost. Dar mă întorc în noiembrie”, a spus Mark Gitenstein.

Chiar dacă nu mai reprezintă statul american şi nu le mai dă „lecţii” politicienilor români, continuă să fie interesat de soarta României.

Fostul ambasador consideră că România se află încă într-un proces de revenire după criza politică de anul trecut, declanşată de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, dar stă mult mai bine decât la plecarea sa.

„Mediul politic s-a mai calmat, faceţi progrese reale. Criza politică de anul trecut a avut consecinţe, dar cred că România îşi revine. Percepţia asupra românilor în străinătate se îmbunătăţeşte, dar sunt încă probleme care trebuie rezolvate”, spune Gitenstein.

În opinia sa, sunt vizibile progrese şi în ceea ce priveşte statul de drept, respectarea condiţiilor FMI şi a cerinţelor Uniunii Europene cuprinse în raportul MCV.

La fel ca în vremea mandatului de la Bucureşti, investitorii americani aflaţi în căutarea unor oportunităţi de afaceri i se plâng de lipsa de transparenţă şi de predictibilitate din România.

„Sunt în continuare îngrijoraţi de chestiuni precum transparenţa, predictibilitatea, statul de drept sau sistemul juridic”, susţine Mark Gitenstein.

Fostul ambasador este mulţumit de faptul că românii au o foarte mare încredere în DNA, o premisă pentru a avea o democraţie adevărată.

„Am fost cât se poate de mulţumit să văd un sondaj recent, potrivit căruia românii au o foarte mare încredere în DNA, după biserică şi armată. Ceea ce e bine, înseamnă că românii înţeleg că aceasta este o instituţie în care pot avea încredere. E adevărat, politicienilor nu le place DNA, dar românilor da, şi de asta este nevoie pentru a avea o democraţie adevărată”, este de părere fostul ambasador al SUA la Bucureşti.

După încheierea mandatului de ambasador, Mark Gitenstein a revenit în cadrul firmei internaţionale de avocatură Mayer Brown, în calitate de consilier special.

Bunicul său din partea tatălui, Israel Gitenstein, a emigrat în Statele Unite din Republica Moldova, pe vremea când aceasta era parte a României.

Te-ar mai putea interesa și
Economia Spaniei a înregistrat o creștere de 0,6% în trimestrul III din 2025, în contextul unui consum solid
Economia Spaniei a înregistrat o creștere de 0,6% în trimestrul III din 2025, în contextul unui consum solid
PIB-ul Spaniei a crescut cu 0,6% în trimestrul trei din 2025, a anunţat marţi Institutul Naţional de Statistică (INE), confirmând datele preliminare privind a patra economie a zonei euro,......
Paralela45 deschide o agenție nouă în ParkLake Shopping Center din București și prezintă planul său de extindere națională pentru următorii cinci ani
Paralela45 deschide o agenție nouă în ParkLake Shopping Center din București și prezintă planul său de extindere națională ...
Paralela45 anunță deschiderea agenției Paralela45 ParkLake, în ParkLake Shopping Center din București, un proiect pilot ...
Ministerul Transporturilor propune ca termenul la care se realizează reviziile tehnice și reparațiile la vagoanele de călători să fie prelungit cu cel mult șase luni
Ministerul Transporturilor propune ca termenul la care se realizează reviziile tehnice și reparațiile la vagoanele de ...
Termenul la care se efectuează reparaţiile planificate de tip revizie tehnică generală (RTG) sau de tip reparaţie planificată ...
McDonald’s a inaugurat la Mediaș restaurantul cu numărul 114 din România
McDonald’s a inaugurat la Mediaș restaurantul cu numărul 114 din România
Premier Restaurants România, operatorul local al lanțului de restaurante McDonald’s, anunță deschiderea unei unități ...