Google a câştigat procesul cu Sindicatul autorilor americani în privinţa digitalizării cărţilor

Compania Google Inc. a câştigat, joi, un proces care îi fusese intentat în urmă cu opt ani de Sindicatul autorilor americani (Authors Guild), privind drepturile de autor pe care gigantul de internet ar trebui să le plătească pentru digitalizarea a milioane de cărţi, informează Reuters.
Economica.net - vin, 15 nov. 2013, 12:15
Google a câştigat procesul cu Sindicatul autorilor americani în privinţa digitalizării cărţilor

Proiectul de digitalizare a cărţilor a devenit subiect de litigiu în urmă cu opt ani, când Google a început să copieze milioane de volume, ca urmare a unui acord cu mai multe biblioteci, inclusiv cele de la prestigioasele universităţi Harvard, Stanford şi Oxford.

Începând din anul 2004, compania a scanat peste 20 de milioane de volume în cadrul proiectului Google Books, precizând că intenţionează să facă disponibile cât mai multe cărţi în mod gratuit, pentru oricine are o conexiune la internet.

Însă Authors Guild, sindicatul autorilor americani, a susţinut că iniţiativa Google încalcă legislaţia privind drepturile de autor, întrucât compania a digitalizat aceste cărţi pentru biblioteca sa online fără a avea permisiunea autorilor volumelor respective.

Astfel, în 2005, Authors Guild a dat în judecată Google. Potrivit cererii înaintate în instanţă de Authors Guild, Google ar fi trebuit să plătească 750 de dolari pe fiecare carte copiată, distribuită sau pusă online la dispoziţie utilizatorilor motorului de căutare pe internet.

La rândul său, Google a estimat că ar fi trebuit să plătească peste 3 miliarde de dolari, dacă instanţa ar fi dat câştig de cauză Authors Guild.

Joi, judecătorul Denny Chin din New York a dat însă câştig de cauză în acest proces companiei Google. În motivarea deciziei sale, Denny Chin a spus că Google Books constituie o „utilizare echitabilă” a drepturilor de autor, care respectă legislaţia privind copyright-ul, protejându-i suficient pe autori astfel încât să încurajeze activitatea lor creatoare. În acelaşi timp, judecătorul a considerat că realitatea este aceea că Google Books serveşte mai multor scopuri educaţionale importante. Denny Chin a mai spus că scanarea a oferit „o nouă viaţă” unor volume care nu mai sunt reeditate şi unor cărţi vechi, care fuseseră uitate în biblioteci.

„A fost o cale lungă de parcurs şi suntem absolut încântaţi de decizia instanţei”, au declarat reprezentanţii Google într-o declaraţie de presă. „Aşa cum am spus de mult timp, Google Books este în conformitate cu legislaţia privind drepturile de autor”, au mai spus reprezentanţii Google.

Însă Authors Guild plănuieşte să facă apel la decizia luată joi de instanţa din New York. Decizia luată de judecătorul Denny Chin poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă din SUA.

„Google a digitalizat fără a avea dreptul unele dintre cele mai importante opere ale literaturii internaţionale, care sunt protejate de copyright şi profită din distribuţia acestora”, a declarat Paul Aiken, directorul executiv al Authors Guild, pentru Reuters.

Potrivit AFP, în proiectul său privind digitalizarea, Google a intrat în conflict cu mai multe asociaţii şi organizaţii care îi reprezintă pe proprietarii de drepturi de autor, însă a reuşit să rezolve pe cale amiabilă câteva din aceste litigii. De exemplu, Google a încheiat anul trecut un acord cu asociaţia editorilor americani (AAP).

Cele mai multe dintre cărţile digitalizate (93%) nu sunt opere de ficţiune, ci biografii, cărţi de gastronomie, dicţionare, tratate şi lucrări universitare.

Google, proprietarul celui mai popular motor de căutare pe internet, a lansat în ultimii ani noi servicii pentru atragerea de noi utilizatori şi venituri.

Te-ar mai putea interesa și
Târgurile de Crăciun organizate de PMB la București au atras peste 1,5 milioane de vizitatori
Târgurile de Crăciun organizate de PMB la București au atras peste 1,5 milioane de vizitatori
Peste 1,5 milioane de vizitatori, 30 de zile pline de evenimente şi zeci de concerte live este bilanţul celor trei târguri de Crăciun organizate de Primăria Municipiului Bucureşti în trei......
Marvel pregătește o avalanșă de seriale în 2026
Marvel pregătește o avalanșă de seriale în 2026
În 2026 va avea loc un adevărat val de seriale Marvel - „Wonder Man", „Daredevil: Born Again" (Daredevil: Renaşterea) ...
Restricţii de circulaţie pe DN7 pentru vehiculele peste 7,5 t în perioada Anului Nou
Restricţii de circulaţie pe DN7 pentru vehiculele peste 7,5 t în perioada Anului Nou
Restricţii de tonaj pe DN7 au fost introduse în ultima zi a anului 2025 şi în primele două zile ale anului viitor, informează ...
Exporturile de gaze ruseşti către Europa, prin conducte, au scăzut cu 44% în 2025
Exporturile de gaze ruseşti către Europa, prin conducte, au scăzut cu 44% în 2025
Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conducte către Europa au scăzut cu 44% în 2025 comparativ cu 2024, atingând ...