Google News are versiune în limba română

Portalul de ştiri Google News are, începând de marţi, versiune în limba română, disponibilă şi prin aplicaţiile de pe Android sau iOS, a anunţat compania într-un comunicat de presă.
Economica.net - mar, 18 aug. 2015, 10:32
Google News are versiune în limba română

Google News poate fi accesat pe web la adresa news.google.ro sau prin aplicaţiile existente pe telefoanele inteligente cu sisteme Android sau iOS. Prin intermediul noii versiuni, pot fi accesate cele mai recente ştiri şi articole din cele mai importante publicaţii şi bloguri din ţară, iar utilizatorii îşi pot personaliza ediţia pentru a urmări subiectele de interes.

În prezent, Google News este disponibil în 28 de limbi, acoperind 45 de ţări, scrie Agerpres.

‘În general, Google News îşi propune să promoveze jurnalismul autentic şi să expună utilizatorii la diverse perspective. Nu există moderare manuală pentru selectarea importanţei unei ştiri. Ierarhizarea ştirilor este determinată de mai mulţi factori, printre care: prospeţimea conţinutului, diversitatea conţinutului, conţinutul textual bogat şi originalitatea conţinutului’, se arată în comunicatul citat.

Potrivit companiei, pentru a fi incluse în Google News publicaţiile trebuie să îndeplinească cerinţele prezentate în Centrul de ajutor, iar cei care le îndeplinesc pot solicita direct includerea accesând Google News Publisher Center.

‘Google News se străduieşte să includă site-uri de ştiri care sunt credibile şi au reputaţie şi căutăm mereu să îmbunătăţim calitatea ediţiei locale. Scopul este să oferim conţinut de calitate dintr-o varietate de surse – şi acestea includ de la cele mai mari publicaţii şi bloggeri până la cei mai mici. Dacă identificaţi probleme în Google News, vă rugăm să ne contactaţi prin intermediul acestui formular online’, precizează compania.

Originile Google News datează din vremea atentatelor asupra Turnurilor Gemene, din 11 septembrie 2001, când inginerii Google şi-au dat seama de lipsa de informaţii pentru utilizatorii care tastau cuvintele cheie ‘World Trade Center’.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 213,7 milioane de lei (40,7 milioane de euro), relatează Agerpres....
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...
FIFA organizează licitație după terminarea Campionatului Mondial de Fotbal. Casa Christie’s va scoate la vânzare mai multe obiecte folosite în timpul evenimentului
FIFA organizează licitație după terminarea Campionatului Mondial de Fotbal. Casa Christie’s va scoate la vânzare ...
Casa Christie's a anunţat marţi o licitaţie de obiecte utilizate în timpul Cupei Mondiale de fotbal 2026, inclusiv o ...