Gorbaciov: Întreaga lume arată de parcă se pregăteşte de război

Mihail Gorbaciov, care a rămas în istorie drept ultimul conducător al Uniunii Sovietice, susţine într-un text de opinie publicat în Time că lumea contemporană este copleşită de probleme, iar politicienii par pierduţi în faţa acestora, în vreme ce toate naţiunile se pregătesc pentru un nou război. Fostul lider sovietic atrage atenţia că nicio problemă nu este mai urgentă decât militarizarea politicii şi lansarea unei noi curse a înarmării atât dinspre Kremlin, cât şi dinspre NATO, scrie News.ro
Economica.net - vin, 27 ian. 2017, 10:16
Gorbaciov: Întreaga lume arată de parcă se pregăteşte de război

„Situaţia curentă este mult prea periculoasă. Mai multe trupe, tancuri şi autovehicule blindate sunt aduse în Europa. NATO şi Rusia obişnuiau să-şi desfăşoare la distanţă forţele şi armele, dar acum sunt mai aproape ca niciodată şi nu au cum să rateze ţinta”, scrie Gorbaciov într-un editorialul publicat în Time.

Fostul conducător sovietic atrage atenţia că multe state ale lumii nu pot să finanţeze nevoile sociale esenţiale ale cetăţenilor, însă cheltuielile militare continuă să crească de la an la an.

„Banii se găsesc uşor pentru arme sofisticate a căror puteri distructive sunt comprabile cu cele ale armelor de distrugere în masă, pentru că submarinele pot să devasteze jumătate dintr-un continent cu o singură salvă, iar sistemele de apărare antirachetă submină ideea de stabilitate strategică”, apreciază fostul lider sovietic, citat de News.ro.

Mihail Gorbaciov notează că liderii politici şi militari adoptă o doctrină din ce în ce mai belicoasă şi periculoasă, în vreme ce comentatorii şi personalităţile din televiziune să grăbesc pentru a se alătura „corului belicos”.

„Totul dă impresia că lumea se pregăteşte pentru război”, notează fostul conducător al URSS.

De asemenea, acesta atrage atenţia asupra reuşitei procesului de reducerea a arsenalului nuclear, care nu a subminat securitatea niciunui stat şi a eliminat ameninţarea lansării unui război nuclear din cauza unei probleme tehnice banale.

„Astăzi, ameninţarea nucleară pare să fie din nou o realitate. Relaţiile dintre marile puteri au urmat în ultimii ani traiectoria rău şi mai rău, în timp ce avocaţii înarmării şi reprezentanţii industriei militare îşi freacă palmele. Trebuie să ieşim din această situaţie. Trebuie să reluăm dialogul politic orientat spre decizii şi acţiuni comune”, propune Gorbaciov.

Fostul conducător sovietic atrage atenţia că dialogul ar trebui să se concentreze pe evitarea războiului, renunţarea la cursa înarmării şi reducerea arsenalului.

„Scopul este să ajungem la un acord, care să nu includă doar armele nucleare, dat şi sistemele antirachetă şi stabilitatea strategică”.

Mihail Gorbaciov notează că războiul ar trebui să fie scos în afara legii în lumea modernă, pentru că problemele globale nu pot fi rezolvate prin război – nici sărăcia, nici încălzirea globală, nici migraţia, nici explozia demografică şi nici reducerea resurselor naturale.

În schimb, fostul conducător sovietiv propune realizarea unei rezoluţii prin care războiul nuclear este catalogat drept inacceptabil şi o crimă care nu poate să fie niciodată uitată la nivelul Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. De asemenea, el propune ca inişiativa unei asemenea rezoluţii să vină de la Donald Trump sau Vladimir Putin.

„Momentul pentru a decide şi a acţiona este acum”, susţine Gorbaciov.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru....
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunţat că ţara sa este pregătită să ajute Ucraina să repatrieze ...
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
Prime Kapital a inaugurat astăzi, 25 aprilie, deschiderea celui mai nou mall din Pitești, județul Argeș. Investiția ...
Mierlea, InfoCons: Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune
Mierlea, InfoCons: Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune
Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu comiteţi o infracţiune, pentru că orice transmitere ...