Gothaer: Numărul de locuinţe afectate de furtuni s-a dublat în primele nouă luni. Cea mai mare despăgubire – 13.000 euro

Numărul dosarelor de daună deschise de la începutul anului şi până la sfârşitul lui septembrie pentru pagube produse de furtună pe segmentul asigurărilor de locuinţe a crescut cu 100%, cea mai mare despăgubire ridicându-se la aproximativ 60.000 lei (circa 13.000 euro), potrivit datelor transmise luni de Gothaer Asigurări Reasigurări.
Economica.net - lun, 09 oct. 2017, 15:52
Gothaer: Numărul de locuinţe afectate de furtuni s-a dublat în primele nouă luni. Cea mai mare despăgubire - 13.000 euro

„Din perspectiva zonelor cele mai afectate de furtună, evenimentele meteo înregistrate în data de 17 septembrie au plasat judeţul Timiş în fruntea clasamentului, aproape 50% dintre dosarele avizate la Gothaer provenind din acest eveniment. Următorul în top este judeţul Cluj, cu 20% dintre dosarele avizate”, arată datele transmise luni de asigurator.

Datele reflectă dosarele deschise pe segmentul asigurărilor de proprietăţi, incluzând atât locuinţe, clădiri comerciale, cât şi culturi agricole.

De asemenea, pe segmentul agricol, la Gothaer au fost avizate, în perioada menţionată, cu 37% mai puţine dosare de daună, comparativ cu perioada similară a anului precedent, severitatea evenimentelor produse şi a despăgubirilor fiind însă cu 60% mai mare.

Valoarea medie a despăgubirilor plătite pe segmentul agricol ca urmare a producerii riscului de furtună s-a ridicat la aproximativ 55.000 lei, cel mai mare eveniment produs ridicându-se însă la valoarea de 1,2 milioane lei.

„Furtunile produc pagube de valori diferite culturilor agricole şi locuinţelor. La locuinţe, cele mai frecvente pagube sunt înregistrate la acoperişuri şi bunuri casabile (ferestre, pereţi din cărămidă şi/sau sticlă), în vreme ce culturile agricole pot fi – integral sau parţial, – afectate de furtună, pe suprafeţe sensibil mai mari. Pentru ambele forme observăm că s-au înregistrat severităţi din ce în ce mai mari, ceea ce conturează forţa ridicată, mai agresivă a fenomenelor meteo înregistrate”, a declarat Alin Enescu, director daune Gothaer Asigurări Reasigurări.

Durata medie de instrumentare, de la data avizării până la data plăţii, pentru dosarele deschise de Gothaer ca urmare a evenimentelor meteo din 17 septembrie în vestul şi nord-vestul ţării a fost de patru zile.

„Locuinţe şi terenuri agricole deopotrivă sunt extrem de vulnerabile în faţa acestui fenomen atmosferic (furtuna, n.r.) ce se poate manifesta oricând, cu o intensitate sau severitate deseori greu de estimat”, completează Alin Enescu.

Gothaer este un asigurător cu peste 200 de angajaţi şi un volum de prime brute subscrise de 97,8 milioane lei.

În primul trimestru al acestui an, Gothaer s-a aflat pe locul 10 în topul asigurătorilor, din punct de vedere al primelor brute subscrise pentru asigurările generale, cu o cotă de piaţă de 1,21%, potrivit datelor publicate recent de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...