Gradul de realizare a veniturilor în 2014 a fost de 98,1%, iar în cazul cheltuielilor de 96,9%

Gradul de realizare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare în 2014 a fost sub estimările cuprinse în buget, respectiv de 98,1% în cazul veniturilor şi de 96,9% în cazul cheltuielilor, reiese din Raportul privind Execuţia Bugetară finală pe anul 2014, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. 
Economica.net - mar, 02 iun. 2015, 15:10
Gradul de realizare a veniturilor în 2014 a fost de 98,1%, iar în cazul cheltuielilor de 96,9%

„Veniturile bugetului general consolidat au totalizat, în 2014, 214,3 miliarde lei, reprezentând 32,1% din PIB şi un grad de realizare faţă de estimările anuale de 98,1%. Din punct de vedere al gradului de realizare al programului anual de încasări, principalele venituri bugetare au înregistrat următoarele evoluţii: impozitul pe profit 102,1%, impozitul pe venit şi salarii 102,9%; taxa pe valoarea adăugată 94,4%, accize 99,9%, contribuţiile de asigurări 100,3% şi veniturile nefiscale 97,8%.Evoluţii mai puţin favorabile faţă de nivelul anual estimat al veniturilor s-au înregistrat în cazul sumelor primite de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate, unde gradul de realizare a fost de 90,3%”, reiese din documentul citat.

Potrivit raportului, încasările bugetare au fost influenţate atât de evoluţiile economice, cât şi de deciziile de politică fiscală adoptate, cum ar fi: creşterea salariului minim, majorarea salariilor în sectorul bugetar, creşterea punctului de pensie, majorarea cotei de contribuţii aferentă fondurilor de pensii administrate privat, precum şi diminuarea cotei de contribuţii de asigurări sociale de stat şi modificarea cuantumului accizelor.

În privinţa cheltuielilor bugetare, acestea au totalizat 225,8 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 33,9% din PIB şi un grad de realizare faţă de nivelul prevăzut de 96,9%.

„Din punct de vedere al gradului de realizare al programului anual, principalele categorii de cheltuieli bugetare au înregistrat următoarele evoluţii: cheltuielile de personal 99,8%, cheltuielile cu bunuri şi servicii 94,5%, cheltuielile cu dobânzile 103,6%, cheltuielile cu subvenţiile 106,8%, cheltuielile cu asistenţa socială 99,4%, cheltuielile aferente programelor cu finanţare rambursabilă 105,3%”, se subliniază în raport.

Potrivit documentului, structura economică a cheltuielilor a înregistrat o creştere a ponderii cheltuielilor de personal cu 0,9 puncte procentuale, faţă de 2013, a cheltuielilor cu subvenţiile cu 0,3 puncte, dar şi diminuări ale ponderii în cazul cheltuielilor cu bunuri şi servicii, cu 0,3 puncte, cheltuielilor cu dobânzile, cu 0,5 puncte, a cheltuielilor aferente programelor cu finanţare rambursabilă, cu 0,1 puncte şi în cazul cheltuielilor cu asistenţa socială cu 0,1 puncte procentuale.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad, subsidiară a grupului elvețian VAT Group, care produce componente și produse destinate industriei semiconductorilor, precum și industriilor ecranelor și......
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
GapMinder, fond de venture capital axat pe startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est, conduce o investiție ...
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ingenioase
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ...
Bursa Română de Mărfuri pregăteşte contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piaţă şi să vinzi pe ...
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoș, Director General al Zentiva România și Republica Moldova, a vorbit într-un nou episod din podcastul A fost ...