Grecia: Confruntări între poliţie şi protestatari au avut loc în mai multe oraşe

Confruntări s-au produs între poliţie şi manifestanţii care protestează faţă de uciderea unui artist antifascist de către un presupus militant neonazist, miercuri, în mai multe oraşe ale Greciei, de la Atena la Salonic (nord) şi Patras (vest), conform presei locale citate de AFP.
Economica.net - J, 19 sept. 2013, 05:56
Grecia: Confruntări între poliţie şi protestatari au avut loc în mai multe oraşe

Într-un cartier periferic al Atenei, poliţia a tras grenade lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii violenţi care aruncau cu pietre şi bucăţi de lemn în forţele de ordine, conform agenţiei de presă greacă ANA.

La câteva ore după începutul confruntărilor, poliţia a trimis întăriri la faţa locului în număr neprecizat, conform surselor din cadrul poliţiei.

Manifestaţia, care aduna în jur de 5.000 de persoane, conform surselor din cadrul poliţiei, a fost organizată la locul dramei, la Keratsini, un cartier populat din vestul Atenei.

Conform unui fotoreporter AFP, majoritatea manifestanţilor erau militanţi de extremă stângă.

La Salonic, al doilea oraş ca mărime al ţării, două manifestaţii antifasciste reunind în jur de 6.000 de persoane au fost marcate de confruntări cu forţele de ordine, ce au recurs gaze lacrimogene asupra manifestanţilor care au spart mai multe vitrine, conform agenţiei ANA.

La Patras, o mie de manifestanţi au aruncat cu pietre şi cocktailuri Molotov asupra poliţiei, care a ripostat cu gaze lacrimogene.

Un poliţist pensionar, care nu participa la menţinerea ordinii, a fost rănit, conform unei surse din cadrul poliţiei.

În noaptea de marţi spre miercuri, un muzician şi militant antifascist în vârstă de 34 de ani, Pavlos Fyssas, a fost ucis cu lovituri de cuţit de un bărbat identificat, conform poliţiei, ca fiind un membru presupus al partidului neonazist Aube Doree.

Crima a fost condamnată de mai mulţi lideri sindicali şi funcţionari aflaţi în grevă, în cursul unui marş care a reunit în jur de 10.000 de persoane anterior în timpul zilei în centrul Atenei, pentru a protesta faţă de o reformă brutală a sectorului public.

Partidul Aube Doree a dezminţit orice implicare în această crimă.

Aube Doree, care s-a bazat pe şomajul galopant şi criza economică gravă din Grecia, este suspectat că a orchestrat atacuri împotriva imigranţilor, şi mai mulţi din cei 18 deputaţi ai săi sunt cercetaţi pentru violenţe.

Guvernul şi preşedintele Republicii au condamnat puternic uciderea artistului.

„Fac apel la o trezire socială şi instituţională, la voinţa politică de a lupta împotriva acestei ticăloşii. Avem datoria de a nu lăsa uşa deschisă fascismului”, a declarat preşedintele, Carolos Papoulias.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...