Grecia dă asigurări că-şi va îndeplini în 2019 obiectivele bugetare convenite cu creditorii internaţionali

Grecia îşi va îndeplini anul acesta obiectivele bugetare convenite cu creditorii internaţionali, a dat asigurări luni un oficial al Ministerului elen de Finanţe, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 15 iul. 2019, 15:38
Grecia dă asigurări că-şi va îndeplini în 2019 obiectivele bugetare convenite cu creditorii internaţionali

Întrebat dacă Grecia va ajunge în 2019 la un excedent bugetar primar de 3,5% din PIB, oficialul a declarat: „Nu văd un deficit fiscal în 2019”.

Creditorii internaţionali ai Greciei şi-au exprimat temerile că ţinta va fi ratată după ce noul premier, conservatorul Kyriakos Mitsotakis, a anunţat planuri ample de reformă, printre care reducerea taxelor pentru stimularea creşterii economice şi un proces de digitalizare şi de simplificare a aparatului de stat.

Mitsotakis a declarat că vrea ca reformele să atragă investitorii şi să alimenteze creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă, pentru ca, în cele din urmă, să ducă la îmbunătăţirea standardului de viaţă, afectat în acest deceniu de criză.

Conform noului plan al premierului, reformele ar trebui să îi convingă pe creditori să accepte condiţii mai uşoare pentru plata datoriei.

Şi Banca Centrală a Greciei (BoG), în raportul său de politică monetară, a avertizat că excedentul bugetar primar va fi de 2,9% din PIB, sub nivelul de 3,5% din PIB agreat cu creditorii internaţionali.

„Economia continuă să se confrunte cu provocări semnificative, în special din cauza îndelungatei perioade de criză. Printre provocări se află nivelul ridicat al creditelor neperformante (NPL), datoria ridicată. Sustenabilitatea datoriei s-a îmbunătăţit după măsurile aprobate de Eurogrup anul trecut”, se arată în documentul BoG.

De asemenea, apreciază Banca Centrală a Greciei, menţinerea unui excedent bugetar primar ridicat pentru o perioadă extinsă, în special când este însoţită de un nivel ridicat al impozitării şi reduceri ale investiţiilor publice, reprezintă de asemenea o provocare semnificativă, afectând redresarea economiei.

Autorităţile de la Atena s-au angajat să atingă un surplus bugetar primar, care exclude sumele alocate pentru serviciul datoriei, de 3,5% din PIB până în 2022 şi de 2,2% din PIB până în 2060.

Grecia, a cărei datorie publică se ridică la 180% din PIB, a primit ajutoare financiare în valoare de 280 miliarde de euro începând din 2010.

Te-ar mai putea interesa și
Castraveți la 11 lei kg, în piață. Topul celor mai scumpe localități din România unde să faci piața
Castraveți la 11 lei kg, în piață. Topul celor mai scumpe localități din România unde să faci piața
Majoritatea legumelor și fructelor de sezon vândute în piețe s-au ieftinit în iunie față de mai, însă sunt și orașe cu diferențe mari față de alte localități. Un coș de cumpărături......
Prețul cărnii de porc a crescut la nivelul maxim al anului 2026 în România
Prețul cărnii de porc a crescut la nivelul maxim al anului 2026 în România
Prețul cărnii de porc la producător și-a mai revenit după luni bune în care a stat sub costurile fermierilor, dar rămâne ...
1,5 milioane de autoturisme chinezești vor fi asamblate în Europa. Spania și Ungaria devin cele mai mari baze de producție pentru constructorii auto chinezi
1,5 milioane de autoturisme chinezești vor fi asamblate în Europa. Spania și Ungaria devin cele mai mari baze de producție ...
Producătorii auto chinezi își extind rapid capacitățile industriale din Europa, iar producția anuală a mărcilor chineze ...
Lovitură pe piața energiei: Un mare furnizor al populației a cumpărat masiv curent scump de la ELCEN pentru la iarnă. Aproape 900 de lei/MWh bandă
Lovitură pe piața energiei: Un mare furnizor al populației a cumpărat masiv curent scump de la ELCEN pentru la iarnă. ...
Electrocentrale București (ELCEN), producătorul de energie electrică și termică al Capitalei, a scos din nou la vânzare ...