De 1 mai, sindicatele din Grecia protestează împotriva austerităţii

Mii de persoane au manifestat joi la Atena şi la Salonic (nord) împotriva austerităţii şi pentru o Europă socială, amintind că bogăţia este fructul eforturilor muncitorilor, relatează AFP.
Economica.net - J, 01 mai 2014, 10:52
De 1 mai, sindicatele din Grecia protestează împotriva austerităţii

‘Bogăţia este produsă de muncitori şi nu de capitalişti’, au scandat manifestanţii la Atena, unde două acţiuni de protest diferite au fost organizate la apelul sindicatelor.

Prima sub banerul PAME, Frontul muncitorilor, apropiat de Partidul Comunist, a reunit aproape opt mii de manifestanţi în centrul oraşului, conform poliţiei. Ei au defilat paşnic până la Syntagma, piaţa-simbol a manifestanţilor, în apropiere de clădirea parlamentului.

O a doua reuniune a sute de persoane potrivit poliţiei, organizată de centralele din sectorul privat (GSEE) şi cel public (ADEDY), a avut loc într-o piaţă apropiată de Syntagma. ‘Fără un alt 1 Mai în şomaj’, scria pe una dintre banderolele afişate.

‘Luaţi-vă memorandumurile şi plecaţi cu ele’, au scandat angajaţi ai municipalităţilor, printre care şi numeroase persoane ameninţate cu concedierea pe fondul unor măsuri de reducere a cheltuielilor publice. ‘Opriţi disponibilizările, reducerile salariale, noi suntem pentru o Europă socială’, a strigat unul dintre manifestanţi într-o portavoce. Poliţia, mobilizată pentru eventuale incidente, a restricţionat circulaţia în centrul oraşului.

Sistări ale activităţii erau avute în vedere după lăsarea serii în transportul în comun, în timp ce legăturile maritime şi feroviare au fost perturbate din cauza unei greve de 24 de ore a sindicatelor marinarilor şi muncitorilor de la căile ferate, notează AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...