Grecia face tot posibilul pentru a ajunge la un acord cu creditorii internaţionali – purtătorul de cuvânt al guvernului

Grecia este încrezătoare că poate încheia un acord cu creditorii internaţionali care să fie aprobat de parlament, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Gabriel Sakelaridis, relatează Reuters.
Economica.net - J, 09 iul. 2015, 08:28
Grecia face tot posibilul pentru a ajunge la un acord cu creditorii internaţionali - purtătorul de cuvânt al guvernului

‘Sunt sigur că acordul va trece de grupul parlamentar al partidului Syriza şi de coaliţia de guvernare’, a declarat el pentru Antenna TV. ‘Guvernul face totul pentru a ajunge la un acord imediat şi pentru a pune capăt acestei serii de incertitudini’, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Guvernul condus de Alexis Tsipras are termen limită până vineri să prezinte un program de reforme în schimbul unor noi ajutoare, care, dacă va fi pe placul partenerilor europeni, va permite Greciei să beneficieze de noi fonduri şi să evite astfel ieşirea din zona euro.

Agerpres

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la......
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, ...
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...