Grecia: Guvernul Tsipras vrea să acorde ajutoare sociale în valoare de un miliard de euro

Guvernul grec a anunţat joi că analizează posibilitatea de a acorda ajutoare în valoare totală de un miliard de euro persoanelor defavorizate care au avut de suferit de pe urma crizei financiare, după ce în acest an a depăşit ţintele bugetare stabilite cu creditorii, informează Reuters.
Economica.net - J, 19 oct. 2017, 15:39
Grecia: Guvernul Tsipras vrea să acorde ajutoare sociale în valoare de un miliard de euro

Grecia se aşteaptă la o creştere economică de aproape 2% în acest an şi un surplus bugetar primar, care exclude serviciul datoriei externe, de 2,2% din PIB, peste obiectivul ţintă de 1,75% din PIB stabilit în acordul de asistenţă.

‘Surplusul, care va fi distribuit grupurilor sociale care au suferit cea mai mare presiune în timpul crizei financiare, va fi de aproape un miliard de euro’, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului elen, Dimitris Tzanakopoulos. Acesta a precizat că Guvernul va lua o decizie finală la sfârşitul lunii noiembrie, când va avea la dispoziţie cifrele bugetare pentru întregul an.

Deocamdată nu este clar cine va fi eligibil pentru ceea ce Executivul de stânga de la Atena denumeşte un ‘dividend social’.

Sute de mii de greci şi-au pierdut locul de muncă în timpul unei recesiuni care a durat şase ani şi a redus cu peste un sfert produsul intern brut al ţării. Cu o rată a şomajului de 21,3%, care în cazul tinerilor ajunge la 42,8%, multe gospodării din Grecia se bazează pe veniturile bunicilor, chiar dacă pensiile lor au pierdut o treime din valoare comparativ cu 2010, anul în care Atena a convenit primul său acord internaţional de asistenţă.

Performanţele fiscale ale Greciei în acest an precum şi bugetul pe 2018 ar urma să fie discutate, săptămâna viitoare, de autorităţile de la Atena cu reprezentanţii Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional, cu prilejul unei noi revizuiri a progreselor realizate în cadrul acordului de asistenţă.

Tzanakopoulos a reiterat că Atena şi-a propus să finalizeze procedura de revizuire cât mai rapid posibil, excluzând noi măsuri de austeritate.

Grecia a depăşit ţintele cu privire la surplusul bugetar primar atât în 2015 cât şi în 2016. În aceste condiţii, în luna decembrie a anului trecut, premierul Alexis Tsipras a anunţat în mod surprinzător o primă de Crăciun pentru pensionari, o decizie care i-a nemulţumit pe creditorii externi ai Greciei.

Te-ar mai putea interesa și
Freedom24 își susține președintele la șefia șahului internațional. Compania atrage atenția asupra neutralității instituționale în procesul de alegeri
Freedom24 își susține președintele la șefia șahului internațional. Compania atrage atenția asupra neutralității ...
Înainte de orice, cred că este important să spun lucrurile cât se poate de clar: lucrez pentru Freedom24, brokerul european de retail al Freedom Holding Corp., grup financiar internațional......
Sprijinul financiar pentru fermieri costă cel puțin 1 miliard de lei până la finalul anului. Ministerul cere urgent rectificare bugetară. Banii pentru motorină, în pericol
Sprijinul financiar pentru fermieri costă cel puțin 1 miliard de lei până la finalul anului. Ministerul cere urgent rectificare ...
Agricultura are nevoie de cel puțin 1 miliard de lei pentru a asigura sprijinul necesar agricultorilor până la sfârșitul ...
România, printre ţările UE cu cele mai mari creşteri ale lucrărilor de construcţii, în luna iulie – date Eurostat
România, printre ţările UE cu cele mai mari creşteri ale lucrărilor de construcţii, în luna iulie – date Eurostat
Lucrările de construcţii au scăzut uşor în Uniunea Europeană, în luna iulie 2026, comparativ cu luna iunie 2026, însă ...
Sprijin pentru cultivatorii de porumb și floarea-soarelui afectați de seceta din 2025. Se dau bani până la finele anului
Sprijin pentru cultivatorii de porumb și floarea-soarelui afectați de seceta din 2025. Se dau bani până la finele anului
Producătorii agricoli din sectorul vegetal ale căror suprafețe cultivate cu porumb și floarea soarelui au fost grav afectate ...