Grecia: Ministrul de finanţe, atacat de anarhişti la un restaurant din centrul Atenei

Ministrul elen de finanţe, Yanis Varoufakis, a fost atacat marţi seara de un grup de presupuşi anarhişti, care au aruncat cu obiecte de sticlă în direcţia sa, în timp ce lua masa cu soţia sa şi un prieten la un restaurant din centrul Atenei, relatează Reuters şi DPA.
Economica.net - mie, 29 apr. 2015, 09:14
Grecia: Ministrul de finanţe, atacat de anarhişti la un restaurant din centrul Atenei

Ministrul a spus că soţia sa s-a interpus între el şi anarhişti pentru a-l apăra de atacatori şi de obiectele lor contondente, scrie Agerpres.

Cuplul tocmai terminase cina într-un cartier al boemei, Exarchia, din centrul Atenei, scena unor proteste frecvente ale forţelor de stânga, când un grup de tineri cu cagule pe cap a intrat în curtea restaurantului, spunându-le în mod provocator să părăsească ‘teritoriul lor’.

Varoufakis a spus că soţia sa a intervenit şi a detensionat situaţia, iar anarhiştii au plecat. ‘Ei s-au retras din curte continuând să profereze ameninţări şi injurii şi ne-au aşteptat în afara restaurantului’, afirmă el într-un comunicat al Ministerului de Finanţe, citat de mass-media elene. Peste 15 minute, când soţii Varoufakis au ieşit din restaurant pentru a urca pe motocicleta lor, grupul de anarhişti a început să profereze din nou insulte.

După 15 minute de dialog tensionat, dar non-violent, conflictul a fost aplanat, iar ministrul elen de finanţe şi soţia sa au putut să plece în siguranţă.

‘Nu cred că este vorba de un atac organizat. Scopul lor, mi se pare, nu era să ne rănească. Ei ar fi putut s-o facă în cazul în care ar fi vrut să-mi facă rău, având în vedere superioritatea lor numerică. Cred că scopul lor a fost să mă facă să fug’, a spus Varoufakis, potrivit Sputnik.

Miniştrii şi înalţi funcţionari ai guvernului grec au fost deseori ţinta unor atacuri de la începutul crizei economice.

La începutul acestei săptămâni, premierul Alexis Tsipras, ministrul de finanţe şi echipa de negociatori au relansat negocierile ajunse în impas cu creditorii Greciei. Atena şi susţinătorii săi financiari din zona euro încearcă din februarie să ajungă la un acord pentru a extinde programul de salvare a Greciei. Partenerii Greciei sunt nemulţumiţi de lipsa de progrese din partea guvernului elen. Ei vor ca Grecia să aplice reformele necesare pentru deblocarea unui ajutor suplimentar de 7,2 miliarde de euro din fondurile de salvare.

Te-ar mai putea interesa și
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât distribuitorii de aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF) nu cunosc......
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...