Grecia: Parlamentul suspendă ajutorul de stat acordat partidului neonazist Zori Aurii

Parlamentul din Grecia a adoptat, în noaptea de marţi spre miercuri, un amendament care prevede suspendarea ajutorului de stat acordat partidului neonazist Zori Aurii, ai cărui şase deputaţi sunt inculpaţi pentru "apartenenţă la o organizaţie criminală", relatează AFP.
Economica.net - mie, 23 oct. 2013, 06:14
Grecia: Parlamentul suspendă ajutorul de stat acordat partidului neonazist Zori Aurii

Textul a fost adoptat cu 235 din totalul de 300 de voturi ale Adunării, fiind susţinut de coaliţia guvernamentală şi de principalul partid de opoziţie, stânga radicală Syriza.

Deputaţii partidului neonazist au afirmat că acest amendament este „neconstituţional” şi s-au abţinut de la vot, părăsind sala la finalul dezbaterii.

Acest text prevede „suspendarea oricărui ajutor din partea statului pentru un partid al cărui lider (…) sau o zecime dintre aleşi sunt acuzaţi de constituirea sau participarea în cadrul unei organizaţii criminale”, aşa cum este cazul partidului Zori Aurii.

Adoptarea acestui amendament face parte din ofensiva Guvernului împotriva partidului neonazist. Autorităţile au lansat un val de arestări în rândul membrilor acestui partid, după asasinarea la 18 septembrie a unui muzician antifascist de către un membru al acestei formaţiuni.

Trei inculpaţi, inclusiv liderul partidului, Nikos Michaloliakos, se află în arest preventiv în penitenciarul Korydallos, situat în apropiere de Atena.

Parlamentul a ridicat totodată, săptămâna trecută, imunitatea altor trei deputaţi din acest partid, inculpaţi pentru aceeaşi infracţiune, dar care urmează să fie daţi în judecată pentru infracţiuni privind violenţe imputate mişcării Zori Aurii.

Te-ar mai putea interesa și
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval comercial al anului - dar nu unul omogen. Deși cele două momente sunt......
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...
Acordul dintre SUA și Rusia privind motorina arată că Donald Trump este cu spatele la zid, consideră ministrul german al Apărării Boris Pistorius
Acordul dintre SUA și Rusia privind motorina arată că Donald Trump este cu spatele la zid, consideră ministrul german ...
Ministrul german al Apărării Boris Pistorius crede că recenta orientare a preşedintelui american Donald Trump către ...
Ministerul Mediului a repus în funcțiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat pe clădirea instituției
Ministerul Mediului a repus în funcțiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat pe clădirea instituției
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a repus, marţi, în funcţiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat ...