Grecia va adopta un program paralel de măsuri sociale

Parlamentul de la Atena a adoptat sâmbătă seară un program de măsuri sociale menit să micşoreze efectele austerităţii, printre care o asigurare medicală pentru toţi grecii lipsiţi de securitate socială, transmite AFP. Textul, a cărui adoptare a fost amânată în decembrie în aşteptarea undei verzi din partea UE şi FMI, face parte din "programul paralel" promis grecilor de guvernul condus de Alexis Tsipras în contrapartidă la ajustările bugetare dictate de creditorii internaţionali, în vara trecută, în schimbul unui nou împrumut de 86 de miliarde de euro.
Economica.net - D, 21 feb. 2016, 06:03
Grecia va adopta un program paralel de măsuri sociale

Legea a fost votată de majoritatea guvernamentală alcătuită din stânga radicală Syriza şi partidul naţionalist de dreapta Grecii Independenţi (Anel) şi care dispune de 153 de deputaţi din totalul de 300 ai parlamentului. Opoziţia de dreapta şi extremă dreapta a votat împotrivă, în timp ce opoziţia de centru Potami, socialistă şi comunistă a votat nul.

Măsura acordă o asigurare medicală pentru cetăţenii fără securitate socială, aproape 2,5 milioane de persoane – potrivit guvernului elen – ţinând cont de şomajul printre salariaţi şi autoîntreprinzători. Ea prevede, totodată, accesul la îngrijire gratuită pentru populaţia vulnerabilă, copii, imigranţi, handicapaţi.

Textul vizează, de asemenea, să îmbunătăţească funcţionarea serviciilor publice de sănătate, deficient înainte de criză şi grav afectat de şase ani de austeritate. El prevede înfiinţarea de „centre sociale” locale de sprijinire a celor mai săraci.

În cursul dezbaterii, adversarul conservator al premierului Tsipras, Kyriakos Mitsotakis, creditat de două recente sondaje că se află în fruntea opţiunilor, a denunţat o tentativă de asamblare a unor măsuri disparate şi a acuzat guvernul că agravează criza prin stilul său de conducere.

„Politica noastră are singurul caracter cerut pe timp de criză, este patriotică. Ţara trebuie să iasă din criză”, a declarat Alexis Tsipras.

Guvernul de la Atena a relansat adoptarea acestor măsuri, în contextul în care se confruntă pentru prima dată de la venirea sa la putere, în ianaurie 2015, cu o frondă socială generalizată împotriva reformei sistemului de pensii pe care o pregăteşte la cererea creditorilor ţării.

Te-ar mai putea interesa și
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin ...
Liberalul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că Guvernul propus de Luca Niculescu va trece în Parlament, ''indiferent de formula politică, cu PSD sau fără PSD, cu......
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: O singură cerere de credit pentru a compara multiple oferte de finanțare în doar câteva minute
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: ...
Altero, platforma fintech de top din regiunea Baltică, anunță intrarea oficială pe piața din România. Prin lansarea ...
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Campania de Black Friday pe Trendyol se desfășoară în perioada 3–15 noiembrie 2026; Comercianții români au înregistrat, ...
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor guvernamentale”
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor ...
Fondul Monetar Internaţional a lansat miercuri un apel urgent către economiile avansate şi alte state pentru reducerea ...