Grecia nu va accepta extinderea cu 5 luni a pachetului de asistenţă financiară, propusă de creditori – surse

Guvernul Greciei nu poate accepta extinderea cu cinci luni a pachetului de asistenţă financiară, propusă de creditori, deoarece, astfel, s-ar adânci recesiunea şi, în cele din urmă, s-ar ajunge la o nouă rundă de negocieri, a afirmat, vineri, un oficial guvernamental elen, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 26 iun. 2015, 20:36
Grecia nu va accepta extinderea cu 5 luni a pachetului de asistenţă financiară, propusă de creditori - surse

„Propunerile reprezentanţilor UE, BCE şi FMI, ce vizează adoptarea de către Parlament a unor măsuri care vor adânci recesiunea, ca o condiţie pentru a obţine finanţare încă cinci luni, sunt considerate inadecvate. Guvernul nu are nici mandat popular şi nici dreptul moral de a semna pentru un nou pachet de asistenţă financiară”, susţine oficialul. 

Acesta a adăugat că propunerea înaintată de Grecia, prin care Fondul european de salvare să preia datoria pe care Atena o are faţă de BCE, nu a fost aprobată. 

Vineri, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au anunţat că Grecia va obţine o prelungire cu cinci luni a pachetului de asistenţă financiară, urmând să primească o tranşă parţială de 15,3 miliarde de euro pentru a evita intrarea în incapacitate de plată în această vară, dacă Parlamentul de la Atena va aproba modificarea sistemului de pensii şi majorarea taxelor.

Dacă nu ajunge la un acord cu creditorii, Grecia nu va reuşi să achite tranşa de 1,5 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional, ceea ce ar plasa-o în incapacitate de plată şi ar deschide o perioadă de incertitudine puternică pentru întreaga zonă euro.

Banii pentru Grecia vor veni din mai multe surse: 7,2 miliarde de euro ca parte a actualului pachet de asistenţă financiară (în valoare de 240 miliarde de euro), care va fi extins până în noiembrie, 1,8 miliarde de euro de la BCE, alte sume de la Fondul european de salvare. Însă, acordarea banilor este condiţionată de aprobarea de către Parlament a modificărilor aduse sistemului de pensii şi majorării taxelor.

Programul de asistenţă financiară convenit de Grecia şi reprezentanţii UE, BCE şi FMI a fost suspendat la începutul verii şi condiţionat de un acord cu creditorii pe marginea unor serii de reforme.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...