Grecii de la Piraeus vor să vândă subsidiarele din România – director general

Cel mai mare grup bancar elen, Piraeus Bank, vrea să-şi vândă afacerile din Balcani (România, Bulgaria, Serbia, Albania şi Ucraina) şi să-şi reducă portofoliul de credite neperformante (NPL), a afirmat miercuri noul director general Christos Megalou, prezentând planul strategic 'Agenda 2020', transmite Reuters.
Economica.net - J, 08 iun. 2017, 08:17
Grecii de la Piraeus vor să vândă subsidiarele din România - director general

‘Conform viziunii noastre, trebui să fim cea mai credibilă bancă din Grecia. Planul nostru strategic este gândit temeinic, nu este o himeră. Obiectivele noastre pot fi realizate deşi sunt dificile’, a declarat Christos Megalou, care anterior a fost director general al Eurobank.

Piraeus Bank, deţinută în proporţie de 26,2% de Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF), a raportat recent pierderi nete de şase milioane de euro în primul trimestru din 2017, ca urmare a provizioanelor pentru creditele neperformante.

Pe lângă reducerea expunerii externe, grupul bancar elen vrea să vândă şi alte active, inclusiv o participaţie de 40% în compania de transport naval Hellenic Seaways şi o participaţie de 33% în fermele piscicole Nireus Aquaculture şi Selonda, a declarat Christos Megalou, care a preluat în aprilie conducerea Piraeus.

Banca va crea o divizie separată, numită ‘Piraeus Legacy Unit,’ ca parte a eforturilor de curăţare a bilanţului.

Piraeus Bank va rămâne ‘banca viabilă’, cu active ponderate la risc în valoare de 28 de miliarde de euro şi o rată a creditelor neperformante de 2%, care va cuprinde operaţiunile de retail, corporate banking şi administrarea activelor. Cealaltă divizie, cu active ponderate la risc în valoare de 25 de miliarde de euro şi o rată a creditelor neperformante de 64%, va include operaţiunile care nu sunt de bază şi cele internaţionale care sunt scoase la vânzare. Scopul aceste divizii îl reprezintă reducerea portofoliului de credite neperformante prin vânzări şi restructurări.

Până în 2020, Piraeus vrea să-şi reducă portofoliul de credite neperformante sub 20 de miliarde de euro, de la 33,3 miliarde de euro în primul trimestru din 2017.

Piraeus, a cărei capitalizare bursieră se situează în prezent la aproximativ 1,8 miliarde de euro, vrea de asemenea să ramburseze către HFSF obligaţiuni convertibile contingente (CoCos) în valoare de două miliarde de euro. Fondurile au fost injectate în cadrul recapitalizării băncii, în urmă cu doi ani.

Marile bănci elene trebuie să adopte mai rapid măsuri pentru a-şi curăţa bilanţurile de stocul uriaş de credite neperformante, astfel putând să sprijine redresarea economiei şi să pună sistemul bancar pe o bază solidă, susţin analiştii. Aceştia avertizează că incapacitatea instituţiilor financiare de a reduce nivelul creditelor neperformante riscă să alimenteze incertitudinile privind capitalul băncilor elene, să întârzie accesul lor la pieţele de capital şi va descuraja investitorii.

Cele patru mari bănci greceşti – Piraeus Bank, National Bank of Greece, Alpha şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...