Primul proiect de locuinţe care va ieşi din insolvenţă

Planul de reorganizare a firmei Green Lake Development SRL, deţinută de grecii de la Quality Living Developers, şi care a construit în Capitală proiectul Green Lake, a fost aprobat în luna mai.
Andrada Ghira - mar, 12 iun. 2012, 10:30
Primul proiect de locuinţe care va ieşi din insolvenţă

EFG Eurobank, banca mamă a Bancpost, a fost finanţatorul iniţial al proiectului. În 2010, Bancpost a preluat acest credit şi a fost de acord să refinanţeze creditul, iar dezvoltatorii să vină cu bani de-acasă.

În vara lui 2011, Green Lake Development a intrat în insolvenţă. În luna martie, administratorul judiciar, AA Total Insolvency, a propus creditorilor un plan de reorganizare pe o perioadă de trei luni, pe fondul disponibilităţii băncii de a refinanţa creditul deja existent, dar şi a companiei dezvoltatoare de a finanţa capitalul necesar realizării planului de reorganizare.

Planul a fost aprobat, iar banca va refinanţa creditul cu 12 milioane de euro. Dezvoltatorul va veni şi el cu cu două milioane de euro, bani ce vor fi folosiţi pentru plata creanţelor, potrivit calendarului stabilit în planul de reorganizare. Apoi, dezvoltatorul va avea de plătit noul credit.     

Calendarul pentru plata creanţelor

Planul de reorganizare a fost aprobat, iar până la sfârşitul acestei săptămâni, dezvoltatorul trebuie să vină cu 10% din cele două milioane de euro. Apoi, în luna iulie aportul va fi de 40%, iar în luna august restul de 50%”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Ioan Mandache Nistor, practician în insolvenţă în cadrul AA Total Insolvency.

Dacă banca şi dezvoltatorul vor acţiona conform planului de reorganizare, atunci firma care a dezvoltat proiectul ar urma să iasă din insolvenţă în luna august a acestui an, ceea ce ar fi o premieră pe piaţa imobiliară autohtonă.

„Sunt 98% şanse ca firma să iasă din insolvenţă. Spun 98% în loc de 100%, pentru că am emoţii din cauza situaţiei economice din Grecia. Dacă se întâmplă ceva şi le naţionalizează averile din Grecia, atunci planul ar pute afi dat peste cap. Dar am convingerea că se va realiza (n.r. – ieşirea din insolvenţă a Green Lake Development) şi va fi un succes, mai ales că trecem printr-o perioadă dificilă”, a mai declarat pentru ECONOMICA.NET, Ioan Mandache Nistor.

Planul de reorganizare prevede plata creanţelor garantate în proportie de 100%, a celor salariale în proportie de 80%, a creantelor bugetare în proportie de 50%. Creantele chirografare indispensabile vor fi acoperite în proporţie de 80%, iar cele chirografare în proportie de 1%.

Quality Living Developers (QLD) este o companie controlată de cinci oameni de afaceri eleni. Portofoliul local al companiei în 2088 era format din opt terenuri, cu o suprafaţă totală de peste 25 de ha, iar investiţiile anunţate la aceea vreme în România se ridicau la 340 de milioane de euro. 

Proiectul Green Lake urma să fie construit în două faze şi să livreze peste 600 de locuinţe. Prima fază, vândută în proporţie de 60%, a fost finalizată în 2009 şi cuprinde 39 de vile şi 118 apartamente. Lucrările pentru cea de-a doua fază au fost demarate în 2009, însă lucrările au fost suspendate pe fondul crizei care deja se simţea şi în România. Lucrările au fost reluate în 2010, iar în martie 2011, erau finalizate în proporţie de 72%.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Sergiu Manea (CEO BCR): Migrația celor 12.000 de clienți corporate către aplicația George Business s-a finalizat în decembrie 2025
Sergiu Manea (CEO BCR): Migrația celor 12.000 de clienți corporate către aplicația George Business s-a finalizat în ...
Banca Comercială Română a finalizat migraţia clienţilor corporate către George Business în decembrie 2025, iar numărul acestora a ajuns la peste 12.000, a declarat miercuri, pentru AGERPRES,......
Exporturile de carburanți ale SUA ating un nivel record, pe fondul crizei din Golful Persic
Exporturile de carburanți ale SUA ating un nivel record, pe fondul crizei din Golful Persic
Exporturile de produse petroliere ale SUA au atins un nivel record de 8,2 milioane de barili pe zi săptămâna trecută, ...
Grindeanu îi răspunde Oanei Gheorghiu, după ce vicepremierul a prezentat un document semnat de el prin care aviza listarea companiilor de stat. „Memorandumul a fost inițiat de un liberal”
Grindeanu îi răspunde Oanei Gheorghiu, după ce vicepremierul a prezentat un document semnat de el prin care aviza listarea ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacţionat la publicarea unui memorandum de către vicepremierul interimar Oana Gheorghiu ...
BCR spune că oferă cel mai rapid credit ipotecar din România, cinci zile lucrătoare de la primul click până la cheile casei
BCR spune că oferă cel mai rapid credit ipotecar din România, cinci zile lucrătoare de la primul click până la cheile ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că își continuă programul de transformarea digitală a creditului ipotecar ...