Grevă de avertisment în peste 1.300 de primării din ţară, între orele 10:00 şi 12:00

Peste 1.300 de primării din ţară vor fi, marţi, în grevă de avertisment, între orele 10:00 şi 12:00, salariaţii din administraţia locală fiind nemulţumiţi de măsurile anunţate de Guvernul Bolojan.
AGERPRES - mar, 10 feb. 2026, 09:01
Grevă de avertisment în peste 1.300 de primării din ţară, între orele 10:00 şi 12:00

„Greva este organizată de către Sindicatul Naţional SCOR, este rezultatul unui vot intern în structurile noastre şi, cu lipsa câtorva voturi, de abţinere, e unanimitate în a se organiza. Prin urmare, acţiunea se desfăşoară în toate primăriile în care avem organizaţii sindicale, 1.370 de primării. Ne aşteptăm că vor fi acţiuni de solidaritate şi în primării care nu sunt afiliate în sindicatul nostru”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Sindicatului Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România (SCOR), Dan Cârlan.

Acesta spune că acţiunea de protest vine în solidaritate cu demersurile pe care le vor face marţi primarii de comune din ţară. Asociaţia Comunelor din România va avea avea, marţi, la Palatul Parlamentului o întâlnire la care a anunţat că va participa şi premierul Ilie Bolojan.

„Greva pe care o declanşează sindicatul, nu primarii, este una de foarte mare actualitate şi necesitate. Şi noi, primarii, suntem de acord, susţinem fără doar şi poate. Două ore greva de avertisment coincide cu întâlnirea (…) cu noi, premierul Bolojan a confirmat participarea”, a anunţat preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, Emil Drăghici.

Acesta susţine că nemulţumirile primarilor au ajuns la o cotă de nesuportat.

Te-ar mai putea interesa și
Măsură globală în criza motorinei: Țările din G7 și partenerii lor vor elibera din stocurile de urgență 100 de milioane de barili de diesel și țiței
Măsură globală în criza motorinei: Țările din G7 și partenerii lor vor elibera din stocurile de urgență 100 de milioane ...
Țările din grupul G7 și partenerii săi au fost de acord să elibereze până la 100 de milioane de barili de motorină și țiței din stocurile de urgență în următoarele patru luni,......
A fost Silvio Berlusconi asociat cu Mafia? Un fost cap mafiot spune că da. Marina Berlusconi, fiica cea mai mare a fostului premier italian, se arată revoltată de dezvăluire
A fost Silvio Berlusconi asociat cu Mafia? Un fost cap mafiot spune că da. Marina Berlusconi, fiica cea mai mare a fostului ...
Marina Berlusconi, fiică cea mai mare a fostului premier italian Silvio Berlusconi, şi-a exprimat vineri indignarea după ...
Ciprian Ciucu, despre audierea lui Bolojan la DNA Iași: Este un om care nu are niciun fel de probleme de integritate. Faptul că este plimbat la DNA se mai întâmplă
Ciprian Ciucu, despre audierea lui Bolojan la DNA Iași: Este un om care nu are niciun fel de probleme de integritate. Faptul ...
Premierul interimar Ilie Bolojan nu este corupt şi nu are probleme de integritate, a declarat primarul general al Capitalei, ...
Ministrul german de Externe Johann Wadephul îndeamnă statele din Europa și Sudul Global să pună mai multă presiune pe Rusia, pentru ca aceasta să renunțe la blocada impusă exportului de cereale din Ucraina
Ministrul german de Externe Johann Wadephul îndeamnă statele din Europa și Sudul Global să pună mai multă presiune ...
inistrul de Externe german Johann Wadephul a lansat vineri, după discuţii la Vatican, un apel către ţările lumii de ...