Grevă generală în toată Grecia. Mii de oameni au participat la un protest în capitala Atena

Mii de salariaţi au participat miercuri la un marş în Atena pentru a cere salarii şi condiţii de viaţă mai bune, într-o zi de grevă generală care a perturbat transporturile maritime, feroviare şi de autobuze în toată Grecia, relatează Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 20 nov. 2024, 20:10
Grevă generală în toată Grecia. Mii de oameni au participat la un protest în capitala Atena

Medici, profesori, constructori şi angajaţi în transporturi, membri în cele mai mari sindicate din sectorul public şi privat, s-au alăturat grevei, ce are printre cauze impactul persistent al crizei datoriilor din perioada 2009-2018 în Grecia şi costul ridicat al vieţii.

„De fiecare dată când mergem la supermarket şi de fiecare dată când vine factura la electricitate, suferim mici atacuri de cord”, a spus Stratis Dounias, angajatul unui tribunal. „Vrem măsuri reale împotriva preţurilor mari”, a adăugat acest participant la marşul din capitală.

Protestatarii s-au adunat în Piaţa Syntagma din centrul Atenei, strigând „Drepturile muncitorilor sunt legea” şi fluturând bannere pe care stătea scris „Grevă generală împotriva preţurilor în creştere”.

Economia Greciei a înregistrat o revenire după criza datoriilor, dar salariile se menţin sub media din UE, PIB-ul pe cap de locuitor este printre cele mai scăzute din UE, în timp ce costul produselor a crescut vertiginos.

Mulţi greci şi-au vazut salariile şi pensiile reduse în schimbul împrumuturilor de salvare de 280 de miliarde de euro în timpul crizei datoriilor, care a redus cu un sfert producţia economică şi aproape a împins ţara în afara zonei euro.

Guvernul de centru-dreapta al premierului Kyriakos Mitsotakis a majorat în patru rânduri salariul minim lunar brut de la preluarea puterii în 2019, la 830 de euro, şi a promis că îl va creşte la 950 de euro până în 2027. Guvernul a crescut şi pensiile.

Însă grecii spun că aceste majorări nu sunt suficiente, deoarece costurile cu energia, alimentele şi locuinţele continuă să crească într-un ritm mai alert decât creşterea salariilor şi a pensiilor.

„Astăzi cerem guvernului să ne dea înapoi ceea ce el şi guvernele anterioare ne-au luat în ultimul deceniu. Puterea noastră de cumpărare a fost redusă cu 50%, inflaţia afectează totul”, a spus Giorgos Skiadiotis, un pensionar.

GSEE, cel mai mare sindicat elen, cu circa 2,5 milioane de membri, a învinovăţit „oligopolurile” pentru practici concertate ce urcă în mod constant preţurile la produsele de bază.

Premierul Mitsotakis a admis luni că există spaţiu de îmbunătăţire în ce priveşte salariile şi nivelul de trai şi a reiterat un apel către UE să ajute la eliminarea discrepanţelor la preţurile energiei electrice în Uniune.

Greva are loc în contextul în care guvernul a înaintat parlamentului proiectul de buget pe 2025. Acesta prognozează o creştere economică de 2,3%, peste media UE, şi include cheltuieli suplimentare de 1,1 miliarde de euro pentru a susţine o creştere a salariilor şi pensiilor.

Sursa foto: Tovima.com

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Lovitură pentru primarul Ciprian Ciucu! Tribunalul respinge insolvența STB. Societatea e la mâna creditorilor
FOTO Lovitură pentru primarul Ciprian Ciucu! Tribunalul respinge insolvența STB. Societatea e la mâna creditorilor
Tribunalul București a respins cererea de insolvență formulată de debitorul Societatea de Transport București. Societatea este acum la mâna creditorilor care, la rândul lor, au depus o cerere......
Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Lucrările la cel mai avansat lot depășesc stadiul de 81%
Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Lucrările la cel mai avansat lot depășesc stadiul de 81%
Lucrările continuă într-un ritm susținut pe Lotul 2 Lugoj – Timișoara Est, parte a proiectului de modernizare a liniei ...
Cele mai importante proiecte PNRR implementate de România şi ce s-a întâmplat cu autostrăzile, feroviarul, energia, digitalizarea – analiză IMM România
Cele mai importante proiecte PNRR implementate de România şi ce s-a întâmplat cu autostrăzile, feroviarul, energia, ...
Lecţia principală pe care am învăţat-o din Planul de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR) este că statul ...
Care este situaţia energetică din România în acest moment. Anunţ de la Ministerul Energiei, după reuniunea Comandamentului Energetic
Care este situaţia energetică din România în acest moment. Anunţ de la Ministerul Energiei, după reuniunea Comandamentului ...
Situaţia energetică este sub control, capacităţile de producţie disponibile funcţionează la capacitate maximă şi ...