Grindeanu: A fost reluată de astăzi circulația pe podul de la Fetești. Se merge normal, pe ambele sensuri

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat joi, la Brăila, că s-a reluat circulaţia pe podul de la Feteşti, care a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, traficul fiind unul normal, pe ambele sensuri, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 06 iul. 2023, 17:27
Grindeanu: A fost reluată de astăzi circulația pe podul de la Fetești. Se merge normal, pe ambele sensuri

„Ştiu că am fost foarte înjurat în ultima perioadă şi pentru podul de la Feteşti şi pentru lucrările de la Boiţa pe Valea Oltului, de la Sibiu, la Vâlcea, dar au fost lucrări absolut necesare. Să ştiţi că mi-am asumat aceste lucruri şi colegii de la CNAIR şi-au asumat, pentru că, atunci când s-a intrat în reabilitare pe podul de la Feteşti şi s-a decopertat, s-au găsit lucruri mult mai grave decât s-a crezut iniţial, iar lucrările au trebuit să fie făcute bine şi au durat mai mult. Astăzi s-a dat drumul la circulaţie şi se circulă normal pe ambele sensuri”, a declarat Grindeanu.

Legat de posibilitatea suspendării taxei de pod de la Feteşti, Grindeanu a precizat că decizia aparţine Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„O să vedem decizia celor de la CNAIR, apropo de taxa de la Feteşti, aşa cum s-a instituit, prin hotărâri ale Consiliului de Administraţie, se revine”, a spus Grindeanu.

Potrivit unui comunicat al CNAIR, joi, începând cu ora 9,00, s-au ridicat restricţiile de circulaţie de pe A2, de la podul peste braţul Borcea (Feteşti).

„Complexitatea lucrărilor de reabilitare a podului reiese din cantităţile utilizate în perioada martie – iulie 2023: cofraje 1.170 mp; material metalic (confecţii metalice şi armături) 293 t; beton turnat 872 mc. Lucrările de reparaţii structurale realizate la podurile dunărene Borcea şi Cernavodă vor avea o perioadă de serviciu de cel puţin 40 de ani. Taxa de pod de la Feteşti rămâne suspendată până la finalizarea procedurilor administrative necesare reintroducerii acesteia”, se arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și fotovoltaice care își pun baterie de stocare colocată nu vor mai plăti......
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei ...