Grindeanu: Portul Constanţa a devenit cel mai important port la Marea Neagră

Portul Constanţa a devenit cel mai important port la Marea Neagră, susţine ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o postare pe Facebook.
AGERPRES - lun, 11 apr. 2022, 15:19
Grindeanu: Portul Constanţa a devenit cel mai important port la Marea Neagră

„Fluxul de mărfuri transportate a crescut constant de la declanşarea conflictului din Ucraina, iar România are şansă de a valorifica inclusiv potenţialul feroviar al portului. Am abordat această oportunitate în discuţiile dintre delegaţia română condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi delegaţia americană condusă de Kevin McCarthy, liderul minorităţii Republicane din Camera Reprezentanţilor”, a scris ministrul.

Potrivit acestuia, în circumstanţele actuale, consolidarea conectivităţii dintre nordul şi sudul Flancului Estic al NATO reprezintă un element critic în fortificarea poziţiei aliate de apărare.

„Ne dorim să cooperăm strâns pentru a avansa implementarea proiectelor prioritare de infrastructură, de interes comun şi de importanţă strategică, în special Rail2Sea (calea ferată între Portul Constanţa şi portul polonez Gdansk) şi Via Carpathia. Foarte important pentru România este să avanseze implementarea Rail2Sea şi Via Carpathia, cu implicarea financiară a SUA, inclusiv ca şi contrapondere la încercările Rusiei şi Chinei de a-şi spori influenţa politică şi economică prin investiţii în infrastructura critică”, a mai spus şeful de la Transporturi.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...