Groenlanda a inaugurat un nou aeroport internaţional în vestul insulei

Un nou aeroport internaţional a fost deschis joi la Ilulissat, al treilea oraş din Groenlanda, renumit pentru fiordul său inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, în ideea de a conecta mai bine această vastă insulă arctică cu restul lumii, informează AFP.
AGERPRES - J, 29 oct. 2026, 12:06
Groenlanda a inaugurat un nou aeroport internaţional în vestul insulei

Noul aeroport are o pistă de 2.200 de metri, capabilă să găzduiască aeronave de mari dimensiuni, a precizat operatorul naţional Greenland Airports într-un comunicat de presă.

Înainte de aeroportul de la Ilulissat, teritoriul autonom danez inaugurase deja noi aeroporturi în apropiere de capitala Nuuk (sud-vest) în luna noiembrie 2024 şi la Qaqortoq (sud), în luna aprilie 2026.

„Cele trei noi aeroporturi de la Ilulissat, Nuuk şi Qaqortoq schimbă fundamental modul în care diferitele regiuni ale ţării sunt conectate între ele, precum şi conexiunile Groenlandei cu restul lumii”, a declarat directorul Greenland Airports, Jens Lauridsen.

Se aşteaptă ca îmbunătăţirea infrastructurii aeriene, finanţată parţial de Danemarca, să sprijine dezvoltarea economiei locale şi a turismului în Groenlanda.

Amplasat pe coasta de vest a Groenlandei, la aproximativ 300 de kilometri deasupra Cercului Polar Arctic, Ilulissat se învecinează cu Golful Disko şi aisbergurile sale enorme. Fiordul său îngheţat este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO din 2004.

Groenlanda a fost o colonie daneză până în 1953. În prezent, Groenlanda este o regiune autonomă care se administrează singură, în timp ce Danemarca este responsabilă de apărare şi politica externă.

Insula cu doar 56.000 de locuitori reprezintă o economie mică care este încă dependentă de subvenţiile plătite de Danemarca.

Pe lângă exploatarea minereurilor, dezvoltarea turismului sau a agriculturii în sudul extrem al insulei fac parte din posibilele piste de dezvoltare ale unui teritoriu care se bazează în proporţie de 90% pe pescuit.

Te-ar mai putea interesa și
Rogobete: Tinerii medici, rezidenţii şi viitorii specialişti trebuie susţinuţi, nu priviţi ca o ameninţare
Rogobete: Tinerii medici, rezidenţii şi viitorii specialişti trebuie susţinuţi, nu priviţi ca o ameninţare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construieşte prin generaţiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experienţa......
Australia vrea să construiască un sistem de apărare similar Domului de Fier israelian
Australia vrea să construiască un sistem de apărare similar Domului de Fier israelian
Australia intenţionează să achiziţioneze interceptoare de rachete dezvoltate pentru Domul de Fier al Israelului, pentru ...
Orașele din vestul României unde s-au scumpit cel mai mult apartamentele în ultimul an
Orașele din vestul României unde s-au scumpit cel mai mult apartamentele în ultimul an
Un apartament costă, în medie, în România 114.900 de euro, cu aproape 5% mai mult decât în urmă cu un an, iar pentru ...
UniCredit Bank lansează cardurile virtuale cu design inspirat de Scuderia Ferrari HP
UniCredit Bank lansează cardurile virtuale cu design inspirat de Scuderia Ferrari HP
UniCredit Bank oferă posibilități noi de personalizare pentru cardurile virtuale, incluzînd variante inspirate de Scuderiei ...