Gropi de gunoi private lângă Bucureşti

Directorul regional în cadrul companiei de consultanţă Louis Berger, Călina Nistor, consideră că există posibilitatea să apară operatori privaţi de depozite de deşeuri în Ilfov, investiţii care se recuperează în 5 - 7 ani şi oferă un nivel minim al profitului de 7-10%.
Economica.net - D, 18 mai 2014, 09:59

‘Este posibil ca operatorii privaţi să realizeze şi să opereze un depozit de deşeuri, implicându-se în toate etapele, de la alegerea tipului de contract, la proiectare, construcţie, finanţare şi operare. În acest caz, tariful de depozitare este cel stabilit de operator având în vedere că toate costurile de investiţii – circa 15 milioane euro pentru o celulă de depozitare – costurile avizelor şi autorizaţiilor de funcţionare şi costurile de operare şi de închidere la sfârşitul duratei de serviciu – sunt suportate de operator. Prin stabilirea unui preţ mediu de operare, amortizarea investiţiei s-ar putea realiza în 5 – 7 ani. Nivelul minim al profitului stabilit de operator poate fi de 7 -10%’, a declarat, pentru AGERPRES, Călina Nistor.
Potrivit acesteia, există 3 depozite conforme în Ilfov – unul la Glina şi două la Chiajna, iar în prezent se realizează Masterplanul pentru judeţul Ilfov. Operatorii pentru depozitele de deşeuri ce vor fi construite prin POS Mediu vor fi selectaţi în urma unei proceduri de achiziţie publică. La ora actuală, sunt elaborate caiete de sarcini în vederea contractării de operatori privaţi pentru colectarea şi transportul deşeurilor, precum şi pentru operarea depozitelor conforme construite din bani publici. Călina Nistor susţine că în România trebuiau construite 40 de depozite ecologice noi, iar în prezent sunt realizate sau în curs de realizare 27 de proiecte.

În ceea ce priveşte rata de absorbţie a fondurilor UE destinate acestui sector, aceasta a ajuns la de 27% la finalul lunii ianuarie 2014 şi este posibil ca acest exerciţiu să se încheie cu o rată de 80%.

Cât priveşte posibilitatea declanşării procedurii de infringement pe mediu, Călina Nistor spune că anul viitor vom vedea în ce măsură acest risc se concretizează.

‘La ora actuală, autorităţile au în vizor eradicarea depozitării ilegale de deşeuri. În acelaşi timp, în funcţie de finalizarea investiţiilor specifice fiecărui judeţ, vom putea concluziona măsura în care se vor atinge ţintele asumate privind reciclarea deşeurilor’, a explicat directorul regional de la Louis Berger.

Compania are în prezent în derulare 11 proiecte în domeniul infrastructurii de apă, patru proiecte în domeniul managementului deşeurilor şi un proiect important în domeniul termoficării.

 

AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Nu demisionez. Criza politică este generată de PSD
Bolojan: Nu demisionez. Criza politică este generată de PSD
Premierul Ilie Bolojan a reiterat vineri că nu intenţionează să demisioneze, dar a menţionat că nu a proiectat paşi pentru perioada următoare, având în vedere că social-democraţii au fost......
PSD exclude o alianţă cu AUR şi nu va susţine un guvern minoritar
PSD exclude o alianţă cu AUR şi nu va susţine un guvern minoritar
Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, exclude formarea unei majorităţi parlamentare cu Alianţa ...
Ajutor pentru Ucraina – UE intenţionează să aloce până la 2,5 miliarde de euro prin programul Ukraine Facility
Ajutor pentru Ucraina – UE intenţionează să aloce până la 2,5 miliarde de euro prin programul Ukraine Facility
Uniunea Europeană preconizează să acorde Ucrainei o nouă tranşă de asistenţă financiară cuprinsă între 2, 5 miliarde ...
Italia trebuie să îşi regândească opoziţia faţă de energia nucleară – Şeful AIE
Italia trebuie să îşi regândească opoziţia faţă de energia nucleară – Şeful AIE
Italia ar trebui să îşi regândească opoziţia faţă de energia nucleară, în contextul în care vrea să îşi îmbunătăţească ...