Groupama Asigurări va ataca în justiţie amenda primită de la Consiliul Concurenţei

Groupama Asigurări anunţă că va ataca în justiţie amenda de 35 de milioane de lei primită de la Consiliul Concurenţei şi susţine că nu a încălcat legea nicio clipă, potrivit unui comunicat.
Economica.net - mie, 05 dec. 2018, 15:32
Groupama Asigurări va ataca în justiţie amenda primită de la Consiliul Concurenţei

„Cu privire la investigaţia Consiliului Concurenţei vizând posibile încălcări ale normelor naţionale şi europene în materie de concurenţă, Groupama Asigurări respinge decizia instituţiei care se referă la compania noastră şi o va ataca în justiţie”, spun reprezentanţii companiei.

Potrivit acestora, întreaga activitate a Groupama Asigurări se desfăşoară cu respectarea legislaţiei României şi a Uniunii Europene, precum şi în conformitate cu cele mai înalte standarde etice, având mereu în centrul preocupărilor clientul.

„Aceste valori ne-au ghidat şi pe parcursul desfăşurării investigaţiei Consiliului Concurenţei, instituţie cu care am colaborat efectiv şi fără rezerve, lucru care, de altfel, este menţionat şi în raportul Consiliului. De asemenea, dorim să subliniem faptul că Groupama Asigurări îşi stabilieşte întotdeauna tarifele RCA pe baza datelor proprii, respectând toate principiile actuariale, precum şi legislaţia în vigoare’, se mai arată în punctul de vedere al companiei.

Marţi, Consiliul Concurenţei a anunţat că a sancţionat nouă companii de asigurare şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) cu amenzi totale în valoare de 246,74 milioane de lei (aproximativ 53 milioane euro) pentru coordonarea comportamentelor pe piaţă în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA).

Cea mai mare sancţiune a fost aplicată companiilor Allianz – Ţiriac Asigurări (43,44 milioane de lei), Omniasig Vienna Insurance Group (40,53 milioane de lei) şi Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group (36,97 milioane de lei). Celelalte sancţiuni sunt: Groupama Asigurări (35,38 milioane de lei), Societatea Asigurare-Reasigurare Astra Asigurări (22,04 milioane de lei), Carpatica Asig (26,86 milioane de lei), Generali România Asigurare Reasigurare (21,45 milioane de lei), Uniqa Asigurări (13,57 milioane de lei), Euroins România Asigurare-Reasigurare (6,35 milioane de lei) şi UNSAR (160.436 lei).

„Asociaţiile au un rol important şi este legitim ca membrii acestora să se întâlnească şi să discute pe diverse teme, însă nu trebuie să ajungă la schimburi de informaţii sensibile din punct de vedere comercial, cum sunt cele referitoare la preţuri actuale sau viitoare. Aceste schimburi de informaţii sensibile reduc incertitudinea cu privire la strategiile concurenţilor şi favorizează coordonarea comportamentului pe piaţă, eliminând concurenţa. Pe o piaţă concurenţială, companiile trebuie să se întreacă pentru a furniza servicii de calitate în condiţii avantajoase, fiecare stabilindu-şi în mod independent politica de tarife în funcţie de propria strategie şi de structura costurilor implicate de desfăşurarea activităţii”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Te-ar mai putea interesa și
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri de calificare profesională organizate în cadrul parteneriatului dintre......
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Muncitorii lui Umbrărescu au realizat aproape 70% din lucrările de pe lotul 1
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Muncitorii lui Umbrărescu au realizat aproape 70% din lucrările de pe lotul 1
Lucrările la lotul 1 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7) se apropie de 70%, anunță miercuri Cristian Pistol, directorul ...
Maguay a organizat cea de-a 23-a ediție a evenimentului anual No Time for Downtime
Maguay a organizat cea de-a 23-a ediție a evenimentului anual No Time for Downtime
Maguay, cea mai veche companie românească producătoare de sisteme de calcul sub brand propriu, cea de-a XXIII-a ediție ...
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. ...