Gruia Stoica a amanetat la Fisc utilaje de la Electroputere Paşcani pentru a obţine păsuire la plata datoriilor

Peste 70 de bunuri ale firmei din Paşcani sunt puse la dispoziţia Fiscului pentru a obţine acceptul pentru eşalonarea datoriilor de 2,8 milioane de lei.
Economica.net - mie, 11 feb. 2015, 22:11
Gruia Stoica a amanetat la Fisc utilaje de la Electroputere Paşcani pentru a obţine păsuire la plata datoriilor

Compania Electroputere VFU Paşcani, deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, a gajat în favoareaFiscului mai multe bunuri ale fabricii pentru a obţine o eşalonare la plată a unei datorii restante de 2,78 milioane de lei la bugetul  de stat. Decizia a fost luată în AGA din 22  ianuarie. Printre utilajele gajate sunt mai multe strunguri, surse de sudură, electrocompresoare, uscătoare de aer, o instalaţie de tăiere cu plasmă, invertoare de sudură, un osciloscop digital, maşini de găurit, o presă electrohidraulică, până şi autovehicule, calculatoare şi imprimante. În total, peste 70 de bunuri dintre mijloacele fixe ale companiei sunt la dispoziţia Fiscului, care le poate valorifica în caz că Electroputere VFU nu respectă calendarul de plată al datoriilor.

Alte utilaje şi mijloace fixe sunt ipotecate la bănci pentru credite, astfel încât, practic, compania deţinută de Stoica nu mai este stăpână pe propriile utilaje.

Electroputere VFU este fosta Remarul Paşcani.  Compania se ocupă cu producţia şi reparaţia de material rulant.

Omul de afaceri Gruia Stoica a rămas în arest preventiv fiind acuzat de cumpărare de influență în legătură cu o licitație organizată de Complexul Energetic Oltenia.

Omul de afaceri Gruia Stoica a fost trimis în judecată la data de 12 februarie 2014, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență, alături de avocatul Doru Boștină, acuzat de trafic de influență.

Te-ar mai putea interesa și
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Sustenabilitatea autentică, într-o piață ca a noastră, nu e un scor pe care ți-l dă cineva după ce ai completat un formular, arată analiza cifrelor reale, dincolo de povestea pe care o......
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Când auzi cuvântul „licitație”, probabil te gândești la proceduri complicate, documente stufoase și multă birocrație, ...
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan creșterea masivă a capacității de rafinare, pentru a vinde și carburanți
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan ...
Kazahstanul, care a ajuns a dpua sursă de petrol a Europei, își crește transporturile de țiței, inclusiv către UE, ...
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din domeniul energiei
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din ...
Valoarea amenzilor aplicate pe parcursul primelor opt luni ale anului în urma acţiunilor de control şi monitorizare în ...