Grupul chinez Midea a obţinut aprobarea autorităţilor de reglementare din SUA pentru preluarea Kuka

Grupul chinez Midea a anunţat vineri că va finaliza preluarea producătorului german de roboţi Kuka în prima jumătate din ianuarie, după ce autorităţile de reglementare din SUA au dat undă verde tranzacţiei, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 30 dec. 2016, 12:07
Grupul chinez Midea a obţinut aprobarea autorităţilor de reglementare din SUA pentru preluarea Kuka

În iulie, producătorul de electrocasnice Midea a plătit 4,5 miliarde de euro (cinci miliarde de dolari) pentru a controla 94,55% din Kuka, al patrulea producător de roboţi pe plan global. Midea a achiziţionat 25,01 milioane de acţiuni, devenind acţionar majoritar, după ce autorităţile de reglementare din Germania au aprobat tranzacţia.

Anterior, ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, şi-a exprimat rezerva faţă de intenţia Midea de a prelua producătorul german de roboţi Kuka, declarând că ar prefera o preluare de către un alt grup german sau european. Sigmar Gabriel a criticat investiţiile realizate de „companiile care vin din ţările care nu şi-au deschis pieţele”, o aluzie deschisă la China, chiar dacă a subliniat că nu vizează „nicio ţară anume”.

Dar Midea şi Kuka au încercat să atenueze temerile autorităţilor de la Berlin, dând asigurări că vor menţine actualele sedii centrale, fabrici şi locuri de muncă. Kuka, înfiinţată în 1898, are 12.000 de angajaţi şi anul trecut a înregistrat venituri de aproape trei miliarde de euro.

Ministerul german al Economiei vrea un control mai strâns al investiţiilor străine în UE şi, în ultimele săptămâni, a anunţat mai multe revizuiri extinse ale achiziţiilor de companii germane de către firme din China.

În total, anul acesta companiile chineze au anunţat sau au finalizat în Germania achiziţii evaluate la nivelul record de 11,3 miliarde de euro (12,5 miliarde de dolari) de aproape opt ori mai mari faţă de nivelul din 2015, conform analiştilor.

În ultimii ani, mai multe IMM-uri germane din sectorul industriei au trecut sub control chinez. Legislaţia germană permite Guvernului să se opună preluării controlului unei companii germane de către o companie străină dacă securitatea sau ordinea publică sunt în pericol, însă aceste aspecte nu sunt singurele care ar trebui luate în prezent în considerare, crede Sigmar Gabriel.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC, între km 2+950 și km 3+150....
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi ...
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...