Grupul financiar Erste își revizuiește în sus estimările privind evoluția economiei românești în a doua jumătate a anului

Economia României ar urma să înregistreze un declin de 10,8% în trimestrul doi din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, faţă de o scădere de 15,2% previzionată anterior, după publicarea unor date recente care depăşesc estimările, se arată într-o analiză a grupului bancar austriac Erste, relatează Agerpres.
Economica.net - mie, 05 aug. 2020, 14:42
Grupul financiar Erste își revizuiește în sus estimările privind evoluția economiei românești în a doua jumătate a anului

În iunie, vânzările cu amănuntul au crescut cu 6,3% faţă de luna precedentă, şi cu 0,9% faţă de perioada similară din 2019. Prima lună de vară a adus o redresare solidă a vânzărilor de produse nealimentare (8,1%) şi a vânzărilor de combustibili auto (16,4%), în urma ridicării majorităţii restricţiilor de mobilitate şi de afaceri. În iunie s-au redeschis mall-urile în România.

Perspectivele pe termen scurt pentru vânzările cu amănuntul vor fi probabil modelate de evoluţia crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19) şi restricţiilor de mobilitate ulterioare. Iulie a adus o creştere semnificativă a numărului de noi cazuri de COVID-19 şi autorităţile locale au anunţat noi restricţii în unele regiuni din Romania la începutul lui august.

Deşi aceste constrângeri nu par severe şi sunt legate în principal de sectorul serviciilor (reguli stricte privind funcţionarea în timpul nopţii a barurilor, restaurantelor şi industriei jocurilor de norc), redresarea economiei arată inegală.

Componenta de retail a Indicelui încrederii în economie ţi-a continuat trendul crescător în iulie, deşi într-un ritm mai lent faţă de lunile precedente. Situaţia actuală este evaluată ca fiind mai bună de către directorii din sectorul de retail, deşi s-a estimat o înrăutăţire condiţiile de afaceri în iulie, după îmbunătăţirile semnificative din mai şi iunie. Pe termen mediu, riscurile cheie la adresa vânzărilor cu amănuntul sunt legate de potenţialele măsuri de consolidare fiscală după alegerile generale, care vor afecta probabil venitul real disponibil al gospodăriilor din România.

În rândul modelelor rapide ale Este privind creşterea economiei, modelul care priveşte oferta sugerează cel mai semnificativ declin al PIB-ului în trimestrul doi din 2020, de 12,4%, comparativ cu precedentele trei luni, din cauza industriei prelucrătoare şi a declinului sever al serviciilor. Producţia industrială a crescut în mai, dar în opinia Erste o redresare deplină a producţiei industriale ar putea dura până la opt trimestre.

În cazul modelului care priveşte cererea, declinul PIB-ului ar fi mai mic, de 11,4% în perioada aprilie-iunie 2020, comparativ cu primul trimestru din 2020, în urma redresării mai rapide a cererii interne. Pe de altă parte cererea externă va continua să acţioneze probabil ca un element de frânare, din cauza întreruperilor în lanţurile de aprovizionare, deşi există unele dovezi a unei redresări graduale peste hotare.

Modelul Erste bazat pe indicatori flexibili arată o scădere de 8,5% a economiei în trimestrul doi din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, şi o încetinire a ritmului redresării în trimestrul trei din 2020.

Prin urmare, Erste menţine nemodificată estimarea pentru acest an, ce indică un declin al PIB-ului României de 4,7%.

Te-ar mai putea interesa și
Washingtonul își dă acordul pentru vânzarea, în anumite condiții, de petrol către Cuba
Washingtonul își dă acordul pentru vânzarea, în anumite condiții, de petrol către Cuba
Guvernul american a subliniat miercuri că petrolul de origine venezueleană poate fi revândut şi achiziţionat de Cuba cu condiţia ca tranzacţiile să nu fie în profitul regimului de la Havana,......
Fostul comisar european Thierry Breton, sancționat de Washington, a cerut în plenul PE apărarea independenței Uniunii Europene și susținere în disputa pe care o are cu SUA
Fostul comisar european Thierry Breton, sancționat de Washington, a cerut în plenul PE apărarea independenței Uniunii ...
Fostul comisar european francez Thierry Breton, artizanul normelor digitale ale Uniunii Europene şi care este sancţionat ...
Canada oferă Cubei un ajutor umanitar de 5,85 de milioane de dolari pentru cumpărarea de alimente
Canada oferă Cubei un ajutor umanitar de 5,85 de milioane de dolari pentru cumpărarea de alimente
Canada a anunţat miercuri că va oferi Cubei "imediat" 8 milioane de dolari canadieni (5,85 de milioane de dolari americani) ...
Efectul McDonald’s în România în 2024. Ce taxe a plătit, ce contribuție la PIB a avut, câți salariați a avut
Efectul McDonald’s în România în 2024. Ce taxe a plătit, ce contribuție la PIB a avut, câți salariați a avut
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s pe piața locală, a publicat rezultatele ...