Grupul MOL a raportat un profit operaţional de 1,15 miliarde de dolari la şase luni, jumătate din ţinta anuală

Grupul MOL a realizat un profit operaţional de 1,15 miliarde dolari după primele şase luni ale acestui an, jumătate din ţinta orientativă anuală pentru 2019, se arată într-un comunicat al grupului.
Economica.net - vin, 02 aug. 2019, 10:32
Grupul MOL a raportat un profit operaţional de 1,15 miliarde de dolari la şase luni, jumătate din ţinta anuală

Rezultatul EBITDA înregistrat de segmentul Upstream a fost cu 10% mai scăzut în prima jumătate a anului 2019, de 553 milioane dolari, creşterea volumelor nefiind suficientă pentru a compensa scăderea preţurilor la petrol şi gaze, precizează compania.

Segmentul a rămas cel mai mare generator de flux de numerar liber al Grupului. Producţia zilnică medie de hidrocarburi a fost de 111,8 barili echivalent petrol pe zi (BEP), cu 2% mai mare faţă de anul precedent.

Rezultatul operaţional (Clean CCS EBITDA) al segmentului Downstream s-a ridicat la 403 milioane dolari în prima jumătate a anului 2019, cu 18% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „Evoluţiile macro substanţial mai slabe pe segmentul de rafinare au pus presiune pe EBITDA”, se menţionează în comunicat.

Rezultatul EBITDA pe segmentul Consumer Services a continuat să crească, susţinut de o constantă extindere dinamică a marjelor pe segmentele non-fuel şi carburanţi, ritm de creştere care a încetinit la 6% faţă de anul precedent, ajungând la 207 milioane do,ari în primele şase luni. Segmentul este încă susţinut de creşterea economică puternică din regiunea ECE, inclusiv de creşterea continuă de aproximativ 3% a pieţelor de carburanţi.

Segmentul Gas Midstream a atins un rezultat EBITDA de 89 milioane dolari în prima jumătate a anului, cu 24% mai puţin faţă de primul semestru al anului trecut. În urma recentei achiziţii a interconexiunii de gaze naturale dintre Slovacia şi Ungaria, FGSZ (MOL Gas Midstream) devine singurul Operator de Sisteme de Transport (TSO) din Ungaria.

„Modelul de afaceri solid, integrat ne-a permis să atingem un rezultat EBITDA de 1,15 miliarde USD în prima jumătate a anului 2019, foarte puţin sub nivelul remarcabil de anul trecut, în pofida scăderii preţurilor la petrol şi a marjelor mult mai slabe pe segmentul de rafinare. Astfel, suntem în continuare bine poziţionaţi pentru a atinge sau depăşi valoarea orientativă a rezultatului operaţional pentru anul 2019 (Clean CCS EBITDA) de 2,3 miliarde USD. Am continuat să generăm un flux de numerar liber simplificat pozitiv chiar şi într-o perioadă în care am cheltuit aproape 300 milioane USD pe proiecte transformaţionale strategice, printre care noua fabrică de polioli, care avansează conform planurilor şi calendarului”, a declarat Zsolt Hernádi, Chairman – CEO al Grupului MOL.

Vânzările retail ale MOL România au înregistrat o creştere pe segmentul motorină de 3,1%, ajungând la 262 kt în semestrul întâi. Vânzările retail de benzină au înregistrat o foarte uşoară scădere de 1,3%, situându-se la 77 kt, în aceeaşi perioadă de timp.

Grupul MOL este o companie internaţională cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări, o forţă de lucru formată din 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie. În prezent, activităţile de producţie se desfăşoară în 8 ţări, iar cele de explorare în 13 ţări. Grupul MOL controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în 10 ţări din Europa Centrală şi de Est, dintre care 227 în România.

Te-ar mai putea interesa și
Trump ia în calcul retragerea parțială a trupelor SUA din Europa pe fondul tensiunilor cu NATO
Trump ia în calcul retragerea parțială a trupelor SUA din Europa pe fondul tensiunilor cu NATO
Preşedintele SUA, Donald Trump, nemulţumit de faptul că aliaţii din NATO nu au contribuit la asigurarea securităţii Strâmtorii Ormuz şi supărat că planurile sale de a prelua controlul......
Un miliardar ajunge patron peste o fabrică de medicamente din România. Tranzacție record
Un miliardar ajunge patron peste o fabrică de medicamente din România. Tranzacție record
Grupul german Stada, un gigant în domeniul producţiei de medicamente, care deține o fabrică la Turda deschisă în 2024, ...
VGP, deținută de miliardari belgieni, pregătește cel mai mare parc logistic din portofoliul românesc
VGP, deținută de miliardari belgieni, pregătește cel mai mare parc logistic din portofoliul românesc
VGP, dezvoltator de spații logistice și industriale, continuă investițiile pe plan local și are în plan construcția ...
Primul SUV MG cu șapte locuri a ajuns pe piața din România. Cât costă
Primul SUV MG cu șapte locuri a ajuns pe piața din România. Cât costă
MG S9 PHEV, primul SUV MG cu șapte locuri, este disponibil în România. Mizând pe versatilitate și capacitatea de transport ...