Grupul polonez ASEE raportează venituri aproape 334 de milioane de euro în 2022, în creștere cu 17%. Profitul companiei a depășit 46 de milioane de euro

ASEE Group, (WSE: ASEECOSEE, ASE) a raportat rezultatele financiare pentru trimestrul al patrulea și pentru întregul an 2022, societatea înregistrând anul trecut o creștere de 33% a veniturilor din vânzări, până la 333,9 milioane de euro, și un avans cu 17% (6,7 milioane de euro) al profitului net, care a juns la finalul anului trecut la 46,1 milioane de euro.
Ion Dobreanu - J, 02 mart. 2023, 16:58
Grupul polonez ASEE raportează venituri aproape 334 de milioane de euro în 2022, în creștere cu 17%. Profitul companiei a depășit 46 de milioane de euro

„O îmbunătățire atât de vizibilă a rezultatelor financiare ale Grupului ASEE (inclusiv Payten) în 2022, comparativ cu anul precedent, a rezultat din extinderea operațiunilor tuturor celor trei divizii principale ale Grupului la scară mai largă. Performanța îmbunătățită a Grupului ASEE s-a datorat în primul rând creșterii organice și, într-o măsură mai mică, achizițiilor”, a declarat Piotr Jeleński, președintele Consiliului de Administrație al Asseco South Eastern Europe SA.

În T4 2022, compania a generat venituri din vânzări în valoare de 103,4 milioane de euro, în creștere cu 34%.

Cea mai mare creștere a veniturilor din vânzări în trimestrul 4 și în întregul an 2022 a fost generată de soluțiile de plată, care s-au ridicat la 47,3 milioane de euro, în creștere cu aproape 15,4 milioane de euro (48%) comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent.

Pe parcursul întregului an 2022, veniturile din vânzări în ceea ce privește soluțiile de plată s-au ridicat la 160,6 milioane de euro, în creștere cu 45,3 milioane de euro (39%) față de anul 2021.

Profitul operațional al Grupului ASEE a crescut în T4 2022 cu 15% (1,7 milioane de euro) față de T4 din 2021 și cu 17% (6,7 milioane de euro) față de întregul an precedent și s-a ridicat la 13,1 milioane de euro și, respectiv, 46,1 milioane de euro.

În T4 2022, EBITDA a Grupului ASEE a crescut cu 2,3 milioane de euro (15%) față de T4 2021 și a ajuns la 18,1 milioane de euro în T4 2022, în timp ce după 12 luni ale anului 2022 s-a ridicat la 65,9 milioane de euro, în creștere cu 17% (9,4 milioane de euro).

Profitul net consolidat al Grupului ASEE în T4 2022 s-a ridicat la 8,2 milioane de euro, în scădere cu -2,3 milioane de euro (-22%) față de o perioadă similară a anului precedent, dar pentru întreg anul 2022 s-a ridicat la 41,8 milioane de euro, în creștere cu 24% (8,2 milioane de euro).

„Soluțiile de tehnologie digitală ale ASEE au contribuit la sprijinirea transformării digitale a afacerilor clienților noștri, permițându-le să își atingă obiectivele într-un mod mai eficient și mai eficace; expertiza și experiența în domeniul sistemelor bancare de bază au asigurat sprijinul băncilor din regiune în timpul proiectelor de fuziune și al înlocuirii nucleului de conducere; soluțiile de plată Payten au contribuit la dezvoltarea comerțului electronic și a întregului sector de plăți. În ceea ce privește soluțiile proprii dedicate, cea mai mare creștere a fost observată în cazul soluțiilor BPM și al sistemelor inteligente de traffic”, a adăugat Piotr Jeleński.

Încasările restante pentru 2023 s-au ridicat la 242 de milioane de euro, în creștere cu 16% față de anul precedent.

Despre ASEEE Group

Grupul ASEE operează în 23 de țări și are aproape 3.500 de angajați. ASEE face parte din Grupul Asseco, cea mai mare companie IT din Polonia și din Europa Centrală și de Sud-Est. Grupul Asseco este prezent în peste 55 de țări (majoritatea țărilor europene, Israel, SUA, Africa, Japonia și Canada) și are peste 27.000 de angajați. Pe piața din România, ASEE opereaza de 17 ani și are cifră de afaceri anuală de peste 130 de milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, dar oraşul Craiova nu va mai avea această problemă cel puţin 100 de ani
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducţiune Isvarna II - Craiova, că viitoarea criză mondială va fi cea a apei potabile,......
Banca Transilvania anunță că a înregistrat peste 12 milioane de tranzacții de Black Friday
Banca Transilvania anunță că a înregistrat peste 12 milioane de tranzacții de Black Friday
Banca Transilvania a gestionat peste 12 milioane de tranzacţii în ziua de Black Friday, 6 noiembrie 2026, în creştere ...
Consiliul Concurenței intră iar peste bănci, după ancheta privind ROBOR-ul. Instituția are în lucru o nouă investigație, mai extinsă decât precedenta
Consiliul Concurenței intră iar peste bănci, după ancheta privind ROBOR-ul. Instituția are în lucru o nouă investigație, ...
Președintele Consiliul Concurenței Bogdan Chirițoiu a anunțat vineri că instituția pe care o conduce va declanșa o ...
Ministrul Energiei Dumitru Chisăliță: E foarte important să ajungem la un registru al consumatorilor vulnerabili. Trecerea către o piaţă liberalizată a gazelor nu se poate face în câteva luni
Ministrul Energiei Dumitru Chisăliță: E foarte important să ajungem la un registru al consumatorilor vulnerabili. Trecerea ...
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituţii implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, ...