Guvern: Codul administrativ privind condiţiile de a ocupa funcţii în Executiv a fost elaborat de Cabinetul Cioloş

Guvernul transmite că proiectul privind Codul administrativ, care stabileşte că persoanele condamnate penal pot ocupa funcţii în Executiv după reabilitare, a fost elaborat şi pus în dezbatere de Guvernul Cioloş, şi nu reprezintă o iniţiativă a actualei coaliţii, deşi îşi însuşeşte prevederile, care ţin cont de jurisprudenţa CCR şi de Codul penal.
Economica.net - mie, 12 iul. 2017, 13:06
Guvern: Codul administrativ privind condiţiile de a ocupa funcţii în Executiv a fost elaborat de Cabinetul Cioloş

„Proiectul de act normativ privind Codul Administrativ a fost elaborat şi introdus în dezbatere publică la data de 8 noiembrie 2016, cu două luni înainte de venirea la guvernare a actualei coaliţii politice. La acea dată, proiectul Codului Administrativ, propus şi angajat de fostul cabinet condus de domnul prim-ministru Dacian Cioloş, conţinea în aceeaşi formă şi articolul privind amendarea Legii 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor”, se arată în precizarea Guvernului.

Introducerea prevederii privind reabilitatea „nu reprezintă o iniţiativă a actualei Coaliţii de guvernare”, potrivit Executivului, care însă îşi însuşeşte aceste modificări.

„Introducerea la acea dată a prevederilor legate de amendarea Legii 90/2001 a fost motivată de necesitatea de actualizare a legislaţiei privind administraţia publică centrală şi locală în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale din ultimii ani şi corelarea cu alte acte normative cu incidenţă în administraţia publică”, se arată în comunicatul de presă.

Guvernul precizează că reabilitarea, condiţiile şi efectele acesteia sunt reglementate de Codul Penal, iar în ceea ce priveşte modificarea uneia dintre condiţiile necesare pentru ocuparea funcţiei de membru al Guvernului se arată că, potrivit Codului Penal, art 169, alin.1, reabilitarea „face să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare”.

Modificarea vine astfel din „necesitatea de a duce claritiate textului juridic din actuala Lege 90/2001”. Guvernul citează şi din argumentaţia CCR, care a arătat că Legea 90 trebuie modificată.

„Menţionăm ca toate prevederile actului normativ au fost elaborate de un grup de lucru format din experţi ai ministerelor de linie şi ai altor instituţii abilitate în procedurile de avizare. De asemenea, subliniem că în procesul de elaborare a actelor normative este obligatorie respectarea dispoziţiilor enunţate de Curtea Constituţională, inclusiv cele cuprinse în Decizia CCR nr. 304/2017”, se arată în comunicat.

Codul Administrativ reuneşte 20 de acte normative în vederea clarificării prevederilor, asigurării aplicării lor unitare şi neinterpretabile, precum şi eliminării contradicţiilor, redundanţelor şi situaţiilor de vid legislativ, potrivit Guvernului.

Proiectul de lege se află încă în consultare publică şi în avizare interministerială, instituţiile interesate putând în continuare să formuleze propuneri şi observaţii.

Textul depus de Guvernul Tudose în consultare publică, din luna iulie, preia din prevederile proiectului elaborat de Ministerul Dezvoltării, pe vremea când acesta era condus de Vasile Dâncu, inclusiv în ceea ce priveşte Legea 90, însă nu este preluat integral.

Un proiect de lege pregătit de Guvernul Tudose va modifica Legea 90/2001, care interzice unei persoane condamnate penal să fie membru al Guvernului, actualul Cabinet urmând ca printr-un alt act să excepteze de la această interdicţie persoanele care s-au reabilitat.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că reducerea preţului energiei electrice este esenţială pentru redresarea economică a României, subliniind că acest lucru depinde de accelerarea......
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară a Franţei, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Store (foto) agenţiei norvegiene ...
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna de 36 de euro pe care o primește un ministru. La fel e și în companii
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna ...
Directorul general interimar al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a criticat miercuri birocratizarea excesivă şi modificările ...
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu 26.000 în primele patru luni din 2026
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu 26.000 în primele patru luni din 2026
Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu aproape 26.000 în primele patru luni ale anului 2026, ...