Guvern: Rentele lunare ale veteranilor de război se majorează cu 75% începând de la 1 iulie

Guvernul a decis majorarea de la 1 iulie a rentelor lunare acordate veteranilor de război cu 75% faţă de valoarea aflată acum în plată.
Economica.net - mie, 29 apr. 2015, 11:52

Potrivit Biroului de Presă al Executivului, măsura a fost luată prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă adoptate în şedinţa de miercuri, având în vedere că pe 29 aprilie în România este marcată Ziua Veteranilor de Război, scrie Agerpres.

‘Veteranii de război au dreptul la rente lunare acordate în funcţie de importanţa ordinelor şi medaliilor conferite. Cuantumul acestora se raportează la solda de grad a unui sublocotenent, fiind cuprins între 148 de lei şi 296 de lei, cu excepţia celor şapte veterani de război Cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul, ale căror rente lunare ajung la 850 de lei’, precizează sursa citată.

Potrivit legislaţiei în vigoare, pe lângă rentele lunare menţionate, veteranii de război au dreptul la un spor de front, stabilit în raport cu durata participării la război.

‘Prin actul normativ adoptat astăzi se dublează acest spor pe care îl primesc invalizii şi veteranii de război pentru primul an de participare pe front, potrivit Legii 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război’, menţionează Guvernul.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în timp ce câştigul mediu brut s-a diminuat cu 2,2%, arată datele publicate,......
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
FMI a revizuit, în scădere semnificativă, estimările pentru evoluţia economiei româneşti în acest an. PIB va avea ...
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea ...
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...