Guvern: Salariile personalului din educaţie, mai mari cu 15% de la 1 decembrie

Salariile personalului din sistemul public de învăţământ vor fi majorate cu 15% începând cu 1 decembrie, se prevede într-o ordonanţă de urgenţă adoptată miercuri de Executiv, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 04 nov. 2015, 16:04
Guvern: Salariile personalului din educaţie, mai mari cu 15% de la 1 decembrie

Potrivit unui comunicat al Guvernului remis AGERPRES, ‘începând cu 1 decembrie 2015 se majorează cu 15%, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie a acestui an, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, personalul nedidactic din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, unităţile conexe ale învăţământului preuniversitar de stat, instituţiile de învăţământ superior de stat şi din bibliotecile centrale universitare’.

De această majorare vor beneficia, de asemenea, angajaţii din Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi personalul nedidactic din celelalte unităţi aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, se mai arată în comunicat.

De asemenea, sporurile şi indemnizaţiile care nu fac parte din salariul de bază al personalului din învăţământ se majorează cu 15%, ‘în măsura în care angajaţii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii’.

Potrivit sursei citate, impactul impact financiar estimat pentru anul 2016 al acestei măsuri este de 1,666 miliarde de lei.

De creşterea salariilor vor beneficia 359.810 cadre didactice, personal didactic auxiliar şi personal nedidactic, respectiv: 290.000 de persoane din învăţământul preuniversitar de stat, 7.850 de persoane din unităţile finanţate integral de la bugetul de stat, 57.500 de persoane din învăţământul universitar şi 4.460 de persoane din unităţile finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat.

Angajaţii din învăţământul preuniversitar şi universitar au mai beneficiat în anul 2015 de alte două majorări salariale: cu 5% începând cu luna martie şi cu încă 5% începând cu luna septembrie.

O altă prevedere inclusă în actul normativ ‘stipulează că documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor, proiectelor sau categoriilor de investiţii care se finanţează, potrivit legii, din fonduri externe nerambursabile prin POS CCE, aferente perioadei de programare 2007 – 2013, se aprobă de către ordonatorii principali de credite, indiferent de valoarea acestora’.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut prima companie către liderul Safety Broker, unde a fost un an director
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut ...
Antonio Babeti, fondatorul Globasig, intermediar de asigurări important vândut la începutul anului 2024 către Safety Broker, liderul pieței, unde Babeti a fost și angajat, vrea să redevină......
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Avicarvil, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România, parte a grupului antreprenorial Carmistin, ...
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. Surpriza produsă de francezi
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. ...
Dintre cele mai mari zece lanțuri de magazine alimentare, trei au pierdut bani anul trecut, surpriza venind de la Carrefour, ...
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în decembrie
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în ...
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) funcționează de șapte luni cu o conducere interimară. Cea de-a doua prelungire ...