Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă menită să accelereze proiectele de infrastructură

Guvernul a adoptat, miercuri, Ordonanţa de Urgenţă cu privire la accelerarea investiţiilor de infrastructură, astfel încât timpul de obţinere a autorizaţiilor de construire şi a avizelor să se scurteze semnificativ, anunţă News.ro.
Economica.net - mie, 16 mart. 2016, 14:50
Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă menită să accelereze proiectele de infrastructură

„Deschidem practic o nouă etapă în investiţiile în infrastructură prin acest sistem, graţie căreia vom reuşi să economisim foarte mult timp din proiecte. După cum ştiţi proiectele nostre sunt proiecte foarte lungi. Mare parte din acest timp era consumat cu obţinerea avizelor şi autorizaţilor de construire”, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Dan Costescu.

El a explicat că după adoptarea Ordonanţei nu se va mai pierde aproximativ jumătate de an pentru obţinerea autorizaţiilor.

„Din cele cinci-şase luni câte se pierdeau în medie cu obţinerea autorizaţiilor, în mare parte veneau de la scoaterea din circuitul agricol. Acum nu va mai fi cazul. Nu se mai aşteaptă obţinerea tuturor avizelor pentru documentaţia de Autorizaţie de Construire, ci se obţine un aviz de principiu în doar 10 zile. S-a facut şi aici o economie de câteva luni”, a precizat Costescu.

De asemenea, şi scoaterea unui teren din fondul forestier se bazează acum pe un aviz preliminar, potrivit ministrului.

„Avizele nu au fost eliminate, doar că le-am împărţit în două: cele preliminare, care odată obţinute nu mai condiţionează autorizaţia de construire şi cele finale care îşi urmează cursul şi continuă după autorizaţia de construire”, a arătat Costescu.

Totodată, Costescu a anunţat că proiectanţii vor avea obligaţia să facă ieşiri de pe autotrăzi la orice reşedinţă de judeţ.

„Vom avea şi norme de proiectare speciale care vor obliga proiectanţii să facă ieşiri de pe autostradă la orice reşedinţă de judeţ, a oraşelor importante şi polilor economici. Nu ca până acum când totul era o problemă de lobby. Din acest moment, totul devine reglementat”, a explicat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...