Guvernul a adoptat Planul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare III pentru perioada 2015-2020

Guvernul a aprobat, miercuri, printr-o Hotărâre, Planul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare III pentru perioada 2015-2020, unul dintre instrumentele principale de implementare a Strategiei naţionale în acest domeniu, se arată într-un comunicat de presă, transmite Agerpres.
Economica.net - mie, 22 iul. 2015, 15:27
Guvernul a adoptat Planul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare III pentru perioada 2015-2020

Planul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare III pentru perioada 2015-2020 include cinci programe, respectiv: Dezvoltarea sistemului naţional de cercetare-dezvoltare, Creşterea competitivităţii economiei româneşti prin cercetare, dezvoltare şi inovare, Cooperarea europeană şi internaţională, program prin care se susţine participarea la proiecte internaţionale de cercetare în scopul facilitării mobilităţii cercetătorilor şi accesului lor la programe şi instituţii de cercetare care nu sunt disponibile în România.

Printre programele incluse în cadrul aceluiaşi Plan se mai află: Cercetare fundamentală şi de frontieră (care are ca obiectiv menţinerea şi dezvoltarea domeniilor de nişă, în care cercetarea fundamentală românească are avantaj competitiv şi masă critică de cercetători) şi Cercetare în domenii de interes strategic, program suport condus de instituţii cu rol de coordonare ştiinţifică în domenii de interes strategic pentru formarea şi dezvoltarea instituţiilor de cercetare şi a componentelor naţionale în domenii de interes strategic pentru România.

‘Fiecare program conţine subprograme, în cadrul cărora se vor organiza competiţii de propuneri de proiecte care pun în practică instrumentele de finanţare prin tipuri de proiecte destinate anumitor grupuri ţintă şi anumitor tipuri de activităţi. Condiţiile de participare, activităţile eligibile şi cheltuielile eligibile se vor stabili prin pachetul de informaţii specific competiţiei’, se menţionează în comunicat.

Bugetul total al Planului Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare III pentru întreaga perioadă va fi de maximum 15 miliarde de lei şi se va asigura din fonduri de la bugetul de stat, fonduri externe nerambursabile şi contribuţii ale partenerilor la proiecte.

Potrivit sursei citate, atribuirea contractelor de finanţare pentru conducerea şi execuţia proiectelor se realizează conform normelor metodologice privind contractarea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi a acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare prevăzute de HG 1265/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

‘Prin implementarea Planului Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare III se urmăreşte atingerea unor obiective precum: transformarea sistemului naţional de CDI într-un sistem naţional de inovare funcţional, eficient, cu performanţe şi impact la nivelul mediei europene pentru sistemele din aceasta categorie. În acest sens, se urmareşte, între altele, stimularea cooperării între instituţiile din sistemul public de CDI şi operatorii economici, precum şi încurajarea exploatării comerciale a invenţiilor şi a altor rezultate ştiinţifice, în special de către persoane juridice române’, se menţionează în informarea Guvernului.

De asemenea, odată cu derularea iniţiativei se urmăreşte asigurarea masei critice de cercetători în sistem şi dezvoltarea noilor generaţii de cercetători competitivi la nivel internaţional, creşterea nivelului şi eficienţei finanţării publice prin concentrarea resurselor în sectoare cu relevanţă economică şi cu potenţial de cercetare demonstrat (în special domeniile de specializare inteligentă) şi stimularea cheltuielilor private de CDI, prin cofinanţare publică, pentru a atinge până în 2020 un nivel de 1% din PIB şi modernizarea administraţiei cercetării şi creşterea capacităţii administraţiei centrale din domeniu.

Aprobarea Planului Naţional 2015-2020 permite lansarea noilor competiţii de proiecte şi cofinanţarea programelor şi proiectelor internaţionale la căre România, sau entităţi de cercetare din România sunt parte, inclusiv în cadrul programului Orizont 2020, conform angajamentelor asumate la nivel internaţional.

Te-ar mai putea interesa și
MAE anunţă că nu există cetăţeni români răniţi în regiunea Orientului Mijlociu la acest moment
MAE anunţă că nu există cetăţeni români răniţi în regiunea Orientului Mijlociu la acest moment
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă, sâmbătă seară, în contextul evoluţiilor de securitate din Orientul Mijlociu, că nu există cetăţeni români răniţi în regiune la acest moment....
Giganţi din petrol şi gaze, precum şi case de trading, suspendă transporturile prin Strâmtoarea Ormuz după atacurile SUA asupra Iranului
Giganţi din petrol şi gaze, precum şi case de trading, suspendă transporturile prin Strâmtoarea Ormuz după atacurile ...
Mai mulţi armatori, companii petroliere majore şi case de trading au suspendat transporturile de ţiţei, produse rafinate ...
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, ...
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...