Guvernul a alocat 25 de milioane de lei pentru renovarea și extinderea sediului ICCJ

Guvernul a alocat 25 de milioane de lei pentru extinderea şi renovarea sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a informat, luni, Ministerul Justiţiei.
AGERPRES - lun, 23 sept. 2024, 18:27
Guvernul a alocat 25 de milioane de lei pentru renovarea și extinderea sediului ICCJ

„Consolidarea capacităţii instituţionale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) reprezintă un obiectiv important pentru Ministerul Justiţiei. În şedinţa de Guvern de astăzi (luni – n.r.) a fost făcut un pas important înainte în acest sens, fiind asigurate fondurile necesare, respectiv 25.000 mii lei, pentru un sediu care să corespundă desfăşurării activităţii în condiţii optime a acestei instituţii fundamentale pentru sistemul judiciar”, se precizează într-un comunicat al MJ transmis către Agerpres.

Potrivit surse citate, Programul de guvernare 2023 – 2024 prevede la capitolul Justiţie: „Guvernul, prin Compania Naţională de Investiţii, va continua proiectele de extindere a sediului ICCJ şi a renovării sediului existent, alocând în acelaşi timp resursele necesare pentru asigurarea, prin închiriere, a unui sediu temporar pe termen scurt şi mediu, până la finalizarea noii construcţii şi a renovării sediului actual al ICCJ”.

ICCJ îndeplineşte un rol principal în ceea ce priveşte exercitarea puterii judecătoreşti, asigurând, totodată, „interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale”, menţionează ministerul.

Conform comunicatului, Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2022 – 2025 are, de asemenea, prevederi clare privind consolidarea capacităţii instituţionale la nivelul ICCJ, direcţiile principale vizând, pe de o parte, asigurarea condiţiilor optime de desfăşurare a activităţii instituţionale, iar pe de altă parte, revizuirea competenţelor Instanţei supreme în vederea îmbunătăţirii eficienţei proceselor judiciare desfăşurate la nivelul acesteia.

„Investiţiile în infrastructura judiciară reprezintă o componentă importantă şi sunt prioritare. La nivelul anului 2023, au fost alocate aproape 27.000 mii lei doar pentru construcţia de instanţe judecătoreşti, alte peste 3.400 mii lei fiind direcţionate pentru dotările instanţelor judecătoreşti. Numai în a doua jumătate a anului trecut, au fost finalizate 11 obiective de investiţii la nivelul întregii ţări, între acestea remarcându-se cele de la Tribunalul Gorj şi de la Judecătoria Slatina, de la sediul Judecătoriei Târgovişte sau de la Curtea de Apel Târgu Mureş”, precizează Ministerul Justiţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul Friedrich Merz va vizita China săptămâna viitoare, iar industria auto germană anunță care sunt așteptările sale de la această deplasare
Cancelarul Friedrich Merz va vizita China săptămâna viitoare, iar industria auto germană anunță care sunt așteptările ...
Industria auto din Germania se aşteaptă ca în timpul vizitei în China cancelarul Friedrich Merz să ceară liberalizarea pieţei, transmite DPA, relatează Agerpres....
Anunț de la Lidl despre oferte și reduceri în magazinele din România
Anunț de la Lidl despre oferte și reduceri în magazinele din România
Lidl a fost votat de clienți numărul 1 în România pentru cel mai bun raport calitate–preț la categoria Promoții și ...
CFR: Circulația trenurilor se desfășoară în condiții de iarnă, infrastrutura feroviară este monitorizată permanent și personalul este menținut în stare de operativitate
CFR: Circulația trenurilor se desfășoară în condiții de iarnă, infrastrutura feroviară este monitorizată permanent ...
Circulaţia trenurilor se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. monitorizează ...
CNAIR anunță că mai multe sectoare de autostrăzi și drumuri naționale sunt închise sau restricționate ca urmare a ninsorilor abundente și a visclului
CNAIR anunță că mai multe sectoare de autostrăzi și drumuri naționale sunt închise sau restricționate ca urmare a ...
Mai multe sectoare de autostrăzi şi drumuri naţionale sunt închise sau restricţionate circulaţiei în urma ninsorilor ...