Guvernul a aprobat împrumutul de salvare pentru cărbune. Urmează schema de sprijin, dacă UE e de acord

La propunerea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Guvernul României a aprobat marţi, un Memorandum privind ajutorarea Complexului Energetic Oltenia, pentru achiziționarea certificatelor de carbon pe anul 2019.
Economica.net - lun, 30 dec. 2019, 17:47
Guvernul a aprobat împrumutul de salvare pentru cărbune. Urmează schema de sprijin, dacă UE e de acord

Memorandumul conține o serie de măsuri, pe termen scurt și pe termen mediu, în vederea asigurării securității în alimentarea cu energie electrică și a siguranței Sistemului Energetic Național.

Iată care sunt acestea:

  • Se împuternicește Ministerul Finanțelor Publice să acorde un aviz de principiu privind posibilitatea acordării unui împrumut din Trezorerie în valoare de 1.200 mil lei Societății Complexul Energetic Oltenia, sub forma unui ajutor de salvare, după parcurgerea etapelor prevăzute de legislația aplicabilă privind ajutoarele de stat și după obținerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene.
  • Aprobarea transmiterii documentației de prenotificare și notificare către Comisia Europeană a propunerii României de ajutor de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia,urmând ca în termen de 6 luni de la acordare, Complexul Energetic Oltenia fie să ramburseze împrumutul acordat, fie să prezinte un Program de Restructurare pe care Ministerul Economiei , Energiei si Mediului de Afaceri îl va notifica Comisiei Europene în vederea obținerii unui ajutor de stat pentru restructurare.
  • În cazul în care se va notifica către COM Programul de Restructurare, acesta va trebui să prezinte viabilitatea pe termen lung a CE Oltenia, va trebui să fie fezabil, coerent și de perspectivă, se va baza pe ipoteze realiste privind desfășurarea activității și va sta la baza obținerii unui ajutor de stat de restructurare pentru o perioada de 5 ani.
  • Demararea, începând cu anul 2020, a programului de restructurare și decarbonizare pe care CE Oltenia are în vedere să îl implementeze, deoarece orice întârziere sau tărăgănare în luarea unor decizii va conduce la închiderea „ferestrei de oportunitate” pentru finanțare, creșterea costului de producție al CEO și a prețului la consumatorul final, pierderea finanțărilor europene pentru asigurarea unei tranziții juste a zonelor carbonifere afectate;

 

  • Elaborarea, până la sfârșitul trimestrului I 2020,de către CEO în colaborare cu BERD și BEI, a Planului de dezvoltare și decarbonare în corelare cu obligațiile și cerințele stabilite prin reglementările naționale și europene, inclusiv cu cele care rezultă din implementarea noului pachet legislativ privind piața internă, adoptat în anul 2019 si corelat cu Planul National Integrat Energie – Schimbări Climatice 2021-2030, precum și Planul de restructurare a activității CEO, cu precizarea efortului investițional necesar acoperirii tuturor costurilor acestei acțiuni (investiții în modernizarea respectiv înlocuirea cu capacități noi energetice, disponibilizări, reconversie profesională, lucrări de protecția mediului, etc.);
  • Promovarea de către Ministerul Economiei,Energiei si Mediului de Afaceri a unui studiu de evaluare și impact a planului de dezvoltare și decarbonare al sectorului de producție energie electrică pe cărbune, cu termene clare de diminuare/închidere a capacităților pe cărbune și înlocuire cu capacități mai puțin poluante și cu dimensionarea necesarului investițional, corelat cu instrumentele financiare existente și aplicabile la nivel european Statelor Membre care trebuie să gestioneze tranziția zonelor unde extracția cărbunelui constituie principalul element de dezvoltare economică (de exemplu, Platforma pentru regiunile carbonifere în tranziție).
Te-ar mai putea interesa și
Corina Martin (RESTO Constanța), despre drona explodată în Portul Constanța: Nu au existat şi nu există evacuări de turişti din hoteluri
Corina Martin (RESTO Constanța), despre drona explodată în Portul Constanța: Nu au existat şi nu există evacuări de ...
Explozia dronei maritime în Portul Civil Constanţa nu a determinat evacuări de turişti din hoteluri ci numai evacuări de câteva minute a turiştilor de pe plaje, susţine preşedinta......
OMC: Apar indiciile unei încetiniri a creșterii comerțului global de mărfuri
OMC: Apar indiciile unei încetiniri a creșterii comerțului global de mărfuri
Există indicii că începe o încetinire a creşterii comerţului global cu mărfuri, deşi sectorul a arătat rezilienţă ...
Nicușor Dan, despre drona explodată la Constanța: Ucrainenii ne-au anunțat înainte ca dispozitivul să se autodetoneze
Nicușor Dan, despre drona explodată la Constanța: Ucrainenii ne-au anunțat înainte ca dispozitivul să se autodetoneze
Autorităţile ucrainene au anunţat România înainte ca drona deviată la ţărmul Mării Negre să se autodetoneze, iar, ...
SUA au interceptat încă un petrolier care transporta țiței iranian și care e pe lista de sancțiuni
SUA au interceptat încă un petrolier care transporta țiței iranian și care e pe lista de sancțiuni
Forţele Marinei americane au interceptat în Oceanul Indian un petrolier fără pavilion, dar care este folosit pentru exportul ...