Guvernul a aprobat amnistia fiscală

Guvernul a aprobat prin Ordonanţă de Urgenţă proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale.
Economica.net - mie, 13 mai 2015, 12:03
Guvernul a aprobat amnistia fiscală

„Proiectul de lege prevede că tot ce e în trecut, până la 1 iunie, sume pe care există procese între ANAF şi diverşi contribuabili referitoare la PFA, PFI, DDA, CASS, în general pentru cei care nu au venituri sau au venituri foarte mici, la acele diurne pentru şoferi, deci toate cele în care noi ne aflăm într-o mulţime de procese, avem miercuri proiect de lege. Sigur, Parlamentul urmează să-l dezbată, Camera Deputaţilor e for decizional… Noi vrem să facem un moment T0: (…) până aici ştergem, că a fost legislaţia bună sau rea, oamenii au cunoscut-o sau nu au cunoscut-o. Avem procese care ne costă mai mult decât banii pe care îi recuperăm, după care, de la 1 iunie, oricine greşeşte plăteşte’, a declarat premierul Victor Ponta, înainte de aprobarea proiectului de lege.

Amnistia fiscală se va aplica pentru toţi contribuabilii care au de plătit contribuţii de sănătate pentru venituri mici

Amnistia pentru contribuţiile la sănătate anunţată de premierul Victor Ponta va fi valabilă pentru toţi contribuabilii care au de achitat contribuţii la sănătate pentru sume foarte mici, calculate în baza salariului minim pe economie, nu doar pentru cei care au dat statul în judecată, susţine fostul ministru delegat pentru IMM-uri, Florin Jianu.

‘Înţeleg că va fi o Ordonanţă de Urgenţă pentru amnistierea pe ce a fost (plăţi datorate până la 1 iunie 2015). Va fi valabilă pentru toţi contribuabilii, cel puţin aşa a reieşit din discuţii. Subiectul a fost discutat în Coaliţia pentru Dezvoltarea României. O să fie pentru toată lumea, pentru că nu ai cum altfel. O să meargă toţi ceilalţi să dea statul în judecată şi va fi un cost suplimentar pentru toată lumea’, a declarat marţi Florin Jianu pentru Agerpres.

În privinţa implementării noului Cod Fiscal, Jianu susţine că trebuie să se facă etapizat. ‘Trebuie să fim echilibraţi. Acum s-a deschis o cutie a Pandorei în care fiecare minister, fiecare agenţie vine cu câte o idee de cum ar putea să dea o scutire, cum ar putea să dea zero TVA la nu ştiu ce…nu se poate, impactul este uriaş. Eu văd Codul Fiscal etapizat. Dacă pentru anul viitor se scade cota standard de TVA la 20% şi rămâne neimpozitarea dividendelor, este de ajuns pentru mediul de afaceri’, a mai spus Florin Jianu.

În opina sa, neimpozitarea dividendelor este cea mai inteligentă măsură din întregul Cod Fiscal pentru că lasă banii antreprenorului. ‘Dacă o coroborăm cu neimpozitarea profitului reinvestit înseamnă banii pe care îi iei din dividende şi îi reinvesteşti în propria companie. Restul, că vrem să scutim tot ce înseamnă taxe în România… întrebarea mea retorică este de ce nu au făcut-o toate statele din lume, cum funcţionează statul fără taxe?’, a subliniat Florin Jianu.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat, săptămâna trecută, că a suspendat procesul de emitere şi comunicare a deciziilor privind regularizarea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2012 până la clarificarea normelor legale aplicabile în cazul celor care, la finele anului trecut, nu aveau 18 ani împliniţi şi a celor pentru care baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară.

De asemenea, Executivul are pe ordinea de zi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind acordarea unui împrumut Societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A. din venituri din privatizare.

Ştirea se actualizează

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...