Guvernul a aprobat prima rectificare bugetară din acest an. Cei mai mulți bani merg la Sănătate, Transporturi, Dezvoltare și Investiții

Premierul Florin Cîţu a anunţat, marţi, că Guvernul a aprobat rectificarea bugetară, PIB-ul fiind reevaluat la o valoare nominală de 1,17 miliarde de lei, faţă de la 1,11 miliarde de lei la începutul anului.
AGERPRES - mar, 07 sept. 2021, 15:45
Guvernul a aprobat prima rectificare bugetară din acest an. Cei mai mulți bani merg la Sănătate, Transporturi, Dezvoltare și Investiții

„Am aprobat rectificarea bugetară pe anul 2021, prima rectificare bugetară pentru acest an. Câteva elemente importante, la baza rectificării stă o reevaluare a PIB, în lumina şi chiar şi a informaţiilor pe care le-am avut astăzi referitoare la creşterea economică, PIB are o valoare nominală acum de 1,17 miliarde, faţă de 1,11 miliarde la începutul anului. (…) În prima parte a anului investiţiile au avut o contribuţie majoră la creşterea PIB. Nu cred că a mai fost un an în care să vedem o astfel de contribuţie, cred că în trimestrul II au avut o contribuţie de peste 5 puncte procentuale, ceea ce arată că investiţiile sunt motorul creşterii economice. Se schimbă estimarea de creştere reală pe care am avut-o la începutul anului, acum mergem pe o estimare de 7% faţă de o estimare iniţială de 4,3%”, a declarat Cîţu, la Palatul Victoria, conform scrie Agerpres.

Şeful Executivului a precizat că deficitul bugetului general consolidat, în sumă absolută, creşte de la „80 de miliarde la 83,8 miliarde” şi acesta, a adăugat el, reprezintă „un deficit bugetar de 7,13 % din PIB, ca procent”.

„Ne permitem o scădere, micuţă, faţă de deficitul bugetar iniţial, pentru că avem un PIB nominal mai mare”, a spus Cîţu.

Premierul a menţionat că veniturile bugetului general consolidat se majorează pe sold cu suma de „15,5 miliarde de lei, din care 13,4 miliarde de lei sunt venituri din economia internă şi 2,2 miliarde de lei venituri din fonduri europene”.

El a arătat că prin rectificarea bugetară s-au făcut alocări pentru sectorul de Sănătate de 4,5 miliarde de lei.

„Cheltuielile bugetului general consolidat se majorează pe sold cu suma de 18,77 miliarde de lei, şi aici să ne uităm puţin de unde vin aceste cheltuieli. În această rectificare bugetară avem alocări pentru susţine sectorul de Sănătate de 4,5 miliarde de lei, ţinând cont de cheltuielile suplimentare create de pandemia COVID, precum şi continuarea proiectelor de investiţii la nivel central şi local, un plus de 6,6 miliarde de lei, dar şi asigurarea sumelor necesare pentru măsurile active luate de guvern în perioada stării de alertă, şomaj tehnic, etc.”, a declarat Cîţu.

El a subliniat că prin suplimentarea cu 6,6 miliarde de lei cheltuielile pentru investiţii ajung la „o sumă record în ultimii 30 de ani de zile, de 69,7 miliarde de lei, 5,9% din PIB, şi cu 14,7 miliarde de lei faţă de 2020”.

„De asemenea, impactul măsurilor temporare cuprinse în bugetul pentru anul 2021, prin această rectificare determinată de efectele pandemiei de COVID-19, sunt în sumă de 7,4 miliarde de lei sau 0,63% din PIB. Să vorbesc despre acest impact al măsurilor one-off, cum le spunem noi, care sunt 0,63% din PIB şi aici: sume necesare achiziţiei de vaccinuri împotriva COVID-19 şi de materiale necesare vaccinării, precum şi măsuri de stimulare a vaccinării sunt de 2,1 miliarde de lei. Deci aceste sume se regăsesc în acest buget; nu estimăm că vor fi în bugetele viitoare, de aceea spunem că sunt măsuri one-off. Măsuri active pentru combaterea efectelor create de pandemia de COVID-19, 2,2 miliarde de lei, grantul pe care îl dăm Societăţii Complex Energetic Oltenia SA pentru cumpărare de certificate verzi, deci produce energie, dar are nevoie certificate verzi, 1,1 miliarde de lei. Schema de ajutor de stat pentru HoReCa – 1 miliard de lei. Şi mai sunt sume mai mici: măsuri temporare pentru campanii de informare publică, plăţi restante, 95 milioane de de lei, sumă care reprezintă cheltuieli necesare efectuării recensământului general agricol şi al populaţiei şi locuinţelor, 323 de milioane, rambursarea cheltuielilor pentru campanii electorale, 178 de milioane, cred că este toată suma”, a arătat Cîţu.

Marii câștigători: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Investiţiilor şi Ministerul Transporturilor

Ministerul Sănătăţii, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Investiţiilor şi Ministerul Transporturilor primesc cei mai mulţi bani la rectificarea bugetară, a anunţat, marţi, premierul Florin Cîţu.

„Am să vă spun primele patru ministere care primesc cei mai mulţi bani la această rectificare bugetară: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Investiţiilor, Ministerul Transporturilor. Acestea sunt primele patru ministere care primesc cele mai mari sume la rectificarea bugetară „, a precizat Cîţu, la Palatuil Victoria.

Potrivit acestuia, Ministerul Sănătăţii primeşte 3,7 miliarde de lei.

„La capitolul Sănătate, după rectificare, sunt 3 miliarde de lei mai mult decât în 2020 – deci faţă de anul trecut, când eram în plină pandemie, anul acesta alocăm cu 3 miliarde de lei mai mult la Sănătate şi cu 4,4 miliarde de lei mai mult decât în 2019 şi dublu faţă de 2018. Suntem într-un an important, în care am alocat sume importante Ministerului Sănătăţii.”, a spus Cîţu.

Premierul s-a referit şi la alocările pentru Ministerul Finanţelor.

„Am văzut că este o mare dezbatere despre suma care este inclusă la Ministerul Finanţelor, acţiuni generale. Până acum am strâns cereri de un miliard de lei pentru pentru UAT-uri în urma inundaţiilor din acest an. Deci sunt tot felul de oraşe, sate, comune unde sunt distruse drumuri, poduri şi aşa mai departe şi sumele pe care acestea ni le cer în baza acestor cereri în urma inundaţiilor sunt de 8 miliarde de lei. Şi sunt mai multe astfel de lucruri acolo”, a explicat el.

În ceea ce priveşte sumele alocate Ministerului Dezvoltării, premierul a arătat că, după rectificare, acest minister are un plus de 2,3 miliarde lei, dintre care 2 miliarde pentru Program Naţional Dezvoltare Locală şi 200 de milioane pentru Programul Naţional de Construcţii de Interes Public Naţional.

Florin Cîţu a menţionat şi alte ministere care primesc bani în plus la rectificare: „Ministerul Educaţiei – un plus de 964 de milioane de lei; Ministerul Investiţiilor – un plus de 760 de milioane de lei; Transporturi – 660 de milioane de lei; Ministerul Apei şi Pădurilor – 533 de milioane de lei”.

Pentru bugetul general centralizat al unităţilor administrativ-teritoriale se alocă 1,6 miliarde de lei, a mai spus prim-ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Popeyes va deschide la Pitești primul său restaurant din România situat în afara Bucureștiului
Popeyes va deschide la Pitești primul său restaurant din România situat în afara Bucureștiului
La doi ani de la deschiderea oficială a primului restaurant Popeyes în România, brandul originar din statul american Louisiana anunță deschiderea unui nou restaurant, de această dată în afara......
Alstom a finalizat depoul din București, dedicat trenurilor electrice FOTO
Alstom a finalizat depoul din București, dedicat trenurilor electrice FOTO
Alstom anunță finalizarea unei noi unități de mentenanță în București. Depoul Alstom Grivița este primul depou dedicat ...
Loteria Română va lansa 1 milion de lozuri în campania TEAM Romania, dedicată Jocurilor Olimpice de la Paris
Loteria Română va lansa 1 milion de lozuri în campania TEAM Romania, dedicată Jocurilor Olimpice de la Paris
Compania Naţională Loteria Română va lansa o serie de 1.000.000 de lozuri în campania TEAM Romania, iar 30% din sumele ...
Inundațiile record au dezvăluit vulnerabilitatea Dubaiului. Pagube uriașe pentru economia mondială după ce viața „s-a oprit” în orașul luxului
Inundațiile record au dezvăluit vulnerabilitatea Dubaiului. Pagube uriașe pentru economia mondială după ce viața „s-a ...
Precipitații abundente, furtuni și inundații pe scară largă au lovit sud-vestul Asiei, în special Emiratele Arabe Unite, ...