Guvernul a aprobat reducerea cu 15 a posturilor de secretari de stat şi cu 5 a celor de secretari generali adjuncţi în opt ministere

Guvernul a aprobat, joi, reducerea cu 15 a posturilor de secretari de stat şi cu 5 a celor de secretari generali adjuncţi în opt ministere, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
AGERPRES - J, 03 apr. 2025, 15:15
Guvernul a aprobat reducerea cu 15 a posturilor de secretari de stat şi cu 5 a celor de secretari generali adjuncţi în opt ministere

„În perspectiva deciziilor asupra cărora Guvernul s-a angajat privind reducerea cheltuielilor publice şi a aparatului bugetar, vreau să punctez o serie de hotărâri de Guvern prin care s-a decis reducerea numărului de secretari de stat şi a posturilor de secretar generali adjuncţi în mai multe ministere. În total cu 15 secretari de stat şi 5 posturi de secretari generali adjuncţi”, a spus Constantin, după şedinţa Executivului, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, posturile au fost reduse de la Ministerul Finanţelor, Ministerul Transporturilor, Ministerului Agriculturii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Mediului, Ministerul Justiţiei.

Ministerul Sănătăţii a deschis această listă în şedinţa de săptămâna trecută, când a fost aprobată reducerea unui post de secretar de stat.

Mihai Constantin a precizat că nu toate ministerele au trecut prin acest demers, urmând o nouă etapă de reducere a aparatului bugetar prin comasări de agenţii din subordinea ministerelor.

Conform unui comunicat al Guvernului, organigrama Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a fost ajustată cu un post de secretar de stat, astfel încât va funcţiona cu patru secretari de stat, un secretar general şi doi secretari generali adjuncţi.

De asemenea, organigrama Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene se va ajusta cu o funcţie de secretar de stat şi două de secretari generali adjuncţi. În aceste condiţii, conducerea ministerului va fi formată, pe lângă ministru, din cinci secretari de stat, un subsecretar de stat, un secretar general şi doi secretari generali adjuncţi.

La Ministerul Justiţiei vor fi reduse două posturi de secretar de stat, urmând să funcţioneze cu trei astfel de funcţii, un secretar general şi un secretar general adjunct.

Ministerul Finanţelor va avea patru secretari de stat şi un subsecretar de stat, numiţi prin decizie a prim-ministrului, faţă de şapte secretari de stat câţi erau prevăzuţi în vechea organigramă. Vor fi desfiinţate şi posturile aferente cabinetelor acestor demnitari.

La Ministerul Educaţiei şi Cercetării se vor desfiinţa un post de secretar de stat şi o funcţie de secretar general adjunct. Ministerul va avea în schemă patru secretari de stat, doi subsecretari de stat, un secretar general şi un secretar general adjunct. Numărul total de posturi din cadrul MEC va fi de 641.

Schema Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se va reduce cu două posturi de secretari de stat şi cu un post de secretar general adjunct. Ca urmare, ministerul va funcţiona cu patru secretari de stat, un subsecretar de stat, un secretar general şi un secretar general adjunct.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor va avea doi secretari de stat şi un secretar general adjunct mai puţin. În conducerea ministerului vor rămâne trei funcţii de secretar de stat, una de secretar general şi două de secretari generali adjuncţi.

Conducerea Ministerului Afacerilor Externe se va diminua cu două posturi de secretar de stat, astfel încât va funcţiona cu patru secretari de stat şi un subsecretar de stat, un secretar general şi un secretar general adjunct.

Te-ar mai putea interesa și
România se căleşte – Suntem campionii UE la reducerea deficitului bugetar. Datoria continuă să crească – date Eurostat
România se căleşte – Suntem campionii UE la reducerea deficitului bugetar. Datoria continuă să crească – ...
Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut semnificativ mai mult în România decât în Uniunea Europeană, dar pe de altă parte datoria guvernamentală a ţării a trecut pragul de 60% din......
Anunț de la Primark pentru clienții din România. Se ieftinesc sute de produse. Exemple de prețuri
Anunț de la Primark pentru clienții din România. Se ieftinesc sute de produse. Exemple de prețuri
Retailerul de fashion irlandez Primark a redus prețurile pentru sute dintre cele mai bine vândute articole pentru femei, ...
Războiul AI – Discuţii SUA-China privind inteligenţa artificială, în septembrie (surse Reuters)
Războiul AI – Discuţii SUA-China privind inteligenţa artificială, în septembrie (surse Reuters)
Statele Unite şi China intenţionează să poarte discuţii privind inteligenţa artificială (IA) în septembrie, au declarat ...
Apel către politicieni: „E nevoie de mobilizare pentru ca România să rămână pe linia de plutire” – AmCham cere ca finalizarea la timp a PNRR şi continuarea reformelor să primeze în exercitarea oricărui mandat politic şi guvernamental
Apel către politicieni: „E nevoie de mobilizare pentru ca România să rămână pe linia de plutire” – ...
Camera de Comerţ Americană în România (AmCham Romania) solicită ca finalizarea la timp a Planului Naţional de Redresare ...