Guvernul a apropbat OUG care completează cadrul legal pentru stabilirea concretă a ariilor naturale protejate

Guvernul a aprobat vineri o ordonanţă de urgenţă care completează cadrul legal necesar pentru stabilirea concretă a ariilor naturale protejate şi a habitatelor naturale, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu.
AGERPRES - vin, 03 apr. 2026, 17:41
Guvernul a apropbat OUG care completează cadrul legal pentru stabilirea concretă a ariilor naturale protejate

„A fost aprobată ordonanţa de urgenţă de modificare şi completare a OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice. Ordonanţa modifică şi completează cadrul legal necesar pentru stabilirea concretă a acestor arii naturale protejate şi a habitatelor naturale, ceea ce urmează să se facă concret pe baza prevederilor ordonanţei prin alte acte normative subsecvente, hotărâri de guvern, ordine de ministru şi aşa mai departe. Este un jalon din PNRR care trebuia îndeplinit, până în august avem de stabilit mai multe arii naturale protejate astfel încât jalonul să fie îndeplinit. Primul pas fiind stabilirea acestui cadru”, a declarat Ioana Dogioiu, vineri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, ordonanţa reglementează zonele prioritare pentru biodiversitate, reprezentând un jalon asumat de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Actul normativ aliniază legislaţia naţională la Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030, clarificând terminologia utilizată, în special sintagma „zonă de protecţie strictă”.

Totodată, ordonanţa instituie cadrul legal necesar pentru definirea şi desemnarea zonelor prioritare pentru biodiversitate, contribuind astfel la protejarea şi conservarea eficientă a patrimoniului natural.

„Zonele prioritare pentru biodiversitate se desemnează prin includerea în Catalogul naţional al zonelor prioritare pentru biodiversitate, care se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. În cazul zonelor prioritare pentru biodiversitate care se suprapun cu pajişti permanente desemnarea acestora se face cu avizul autorităţii publice centrale în domeniul agriculturii”, se arată în comunicat.

Zonele prioritare pentru biodiversitate cuprind următoarele: a) rezervaţiile ştiinţifice; b) zonele de protecţie strictă din parcurile naţionale şi naturale; c) zonele strict protejate din rezervaţiile biosferei; d) pădurile virgine şi cvasivirgine; e) zonele de protecţie integrală din parcuri naţionale şi naturale; f) Situl Patrimoniului Mondial UNESCO „Păduri de fag primare şi seculare din Carpaţi şi alte regiuni ale Europei”, de pe teritoriul românesc; g) monumentele naturii; h) rezervaţii naturale; i) suprafeţe terestre şi marine, altele decât cele prevăzute la lit. a) – h), stabilite în baza Metodologiei de identificare a zonelor prioritare pentru biodiversitate.

Guvernul menţionează că prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a fost aprobată Reforma 2 – Reforma sistemului de management al ariilor naturale protejate pentru Strategia Europeană privind biodiversitatea, care se implementează prin măsuri şi investiţii.

„Una dintre măsurile de investiţii o constituie Investiţia 3 – Identificarea zonelor potenţiale de protecţie strictă în habitate naturale terestre şi marine în vederea punerii în aplicare a Strategiei UE privind biodiversitatea pentru 2030, cu jalonul 34 – ‘Intrarea în vigoare a actului (actelor) juridic(e) pentru desemnarea zonelor de protecţie strictă'”, conform comunicatului.

Sursa foto: Facebook.com/Ioana Dogioiu

Te-ar mai putea interesa și
Doar unul din 10 români economisește pentru a-și crește averea. Restul pun  bani deoparte de frică și mulți îi țin la saltea – Tavex
Doar unul din 10 români economisește pentru a-și crește averea. Restul pun bani deoparte de frică și mulți îi țin ...
Patru din 10 români declară că au în prezent bani puși deoparte sau investiții active, iar economisirea este determinată în principal de nevoia de siguranță financiară, nu de dorința de......
CFR Marfă și-a depus astăzi cererea de intrare în faliment
CFR Marfă și-a depus astăzi cererea de intrare în faliment
CFR Marfă a depusă miercuri, oficial, intrarea în faliment, iar în această situaţie s-a ajuns pentru că societatea ...
Fostul președinte cubanez Raul Castro a fost pus sub acuzare în SUA
Fostul președinte cubanez Raul Castro a fost pus sub acuzare în SUA
Fostul preşedinte cubanez Raul Castro a fost pus sub acuzare în Statele Unite, a declarat miercuri un oficial de rang înalt ...
Fondul European de Investiții, parte a BEI, finanțează cu 480.000 de euro AFIN IFN pentru sprijinirea întreprinderilor sociale din România
Fondul European de Investiții, parte a BEI, finanțează cu 480.000 de euro AFIN IFN pentru sprijinirea întreprinderilor ...
Instituția financiară nebancară AFIN IFN SA își va consolida capacitatea de a finanța întreprinderi sociale, cooperative ...