UPDATE Guvernul a rezolvat problema contribuţiilor sociale pentru concediile medicale până la jumătatea anului

O Ordonanţă de urgenţă privind reglementarea unor măsuri în domeniul Sănătăţii care se referă la concediile medicale, inclusiv maternale a fost adoptată azi de guvern. Ea este tranzitorie şi va funcţiona doar până la 30 iunie, excepţie făcând concediul maternal, ordonanţa expirând în cazul acesta la 1 octombrie 2018. Plafonul de contributii sociale plătite este reprezentat de suma platita pentru concediu medical pana la 1 ianuarie 2018.
Economica.net - J, 22 feb. 2018, 12:25
UPDATE Guvernul a rezolvat problema contribuţiilor sociale pentru concediile medicale până la jumătatea anului

UPDATE: In cazul concediului maternal măsura rămâne tranzitorie, dar se prelungeşte până la 1 octombrie

Guvernul a avut nevoie de această OUG după ce o altă ordonanţă, dată anul acesta a avut un efect neaşteptat asupra salariului net al persoanelor aflate în concediu medical sau maternal, în sensul că acesta scădea, prin comparaţie cu netul din 2017 luat pentru aceeaşi situaţie. Guvernul a găsit, momentan, soluţia plafonării contribuţiei de asigurări sociale plătite în situaţiile menţionate, la nivelul plătit la 31 decembrie 2017.

În prezent, OUG 3/2018 prevede că brutul la care se face anul acesta calculul contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor aflate în concediu medical sau în concediu postnatal nu mai este legat de nivelul salariului mediu brut pe economie, ci se ia în considerare întreg brutul salariatului.

Pentru această manevră, guvernul a modificat articolul 139 din Codul Fiscal.

Aşadar, de la începutul anului, în cazul concediilor medicale (şi a altor concedii pentru care care există indemnizaţie de asigurări sociale de Sănătate) baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, o reprezintă câștigul brut realizat din salarii și venituri asimilate salariilor.

Până atunci, Codul fiscal prevedea că baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale era suma reprezentând 35% din câștigul salarial mediu brut pe economie.

Te-ar mai putea interesa și
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC Tax Advisory
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC ...
Programul de guvernare depus în Parlament promite ceva ce mediul de afaceri nu a mai auzit de mult: predictibilitate. Ni se promite că nu mai vin taxe surpriză, cota unică rămâne, IMCA dispare......
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancţiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat ...
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până pe 20 noiembrie ce se va întâmpla cu banii
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până ...
Încasarea celor 6,43 de miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială ...
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria de apărare
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea primi permisiunea de a investi în mari companii occidentale ...