Guvernul a semnat contractul de finanţare din bani europeni pentru construirea spitalului regional din Craiova. Va fi gata peste opt ani

Am semnat, în această dimineață, la Ministerul Dezvoltării, contractul de finanțare din bani europeni pentru construirea spitalului regional de urgență Craiova, proiect care se lasă așteptat de mai bine de opt ani, anunţă Raluca Turcan, vicepremierul României. Spitalul va avea peste 800 de paturi şi ar putea fi gata peste opt ani. 
Economica.net - J, 30 apr. 2020, 10:01
Guvernul a semnat contractul de finanţare din bani europeni pentru construirea spitalului regional din Craiova. Va fi gata peste opt ani

Spitalul regional de urgenţă Craiova va fi construit în Craiova – Ghercești, iar durata de implementare a proiectului este de 104 luni. Spitalul va cuprinde un complex de construcții cu 7 niveluri, pe o suprafață totală construită de aproximativ 165.296 metri pătrați. Spitalul va fi dotat cu heliport și cu 1.195 locuri de parcare, explică Guvernul.

Spitalul regional de urgență Craiova va avea un număr total de 807 paturi, 19 săli de operație şi va fi construit în jurul unui concept organizațional de specialități medicale grupate în 7 centre, printre care și un centru de tratament pentru cancer destinat pacienților din regiunea sud-vest, cu toate dotările necesare, dar și un centru combinat pentru mamă și copil, cu 100 de paturi pentru adulți și copii, într-o clădire cu intrare separată, potrivit unui comunicat al Guvernului.

“La fel ca la Cluj și Iași, spitalul regional de urgență Craiova va furniza servicii integrate de înaltă calitate, sigure, multidisciplinare pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației din regiune. Va fi dotat cu echipamente și aparatură de cea mai înaltă performanță pentru servicii de calitate de prevenire, de diagnostic și terapeutice. Urmează transmiterea în vederea aprobării de către Comisia Europeană, proiectul Iașului fiind deja aprobat din data de 17 martie”, a declarat ministrul sănătății, Nelu Tătaru.

Anunțul de participare pentru achiziția de servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic necesar execuției lucrărilor aferente proiectului ”Construirea Spitalului Regional de Urgență Craiova” și pentru servicii de asistență tehnică a fost publicat astăzi în sistemul electronic de licitații.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în timp ce câştigul mediu brut s-a diminuat cu 2,2%, arată datele publicate,......
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
FMI a revizuit, în scădere semnificativă, estimările pentru evoluţia economiei româneşti în acest an. PIB va avea ...
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea ...
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...