Guvernul alocă direct peste jumătate de miliard de euro către CE Oltenia. Urmează cam tot atât prin majorări de capital și credite garantate de stat

Guvernul va aloca 535 de milioane de euro către Complexul Energetic (CE) Oltenia pentru ca societatea să își plătească certificatele de emisii, potrivit unui proiect de act normativ care ar putea intra în Guvern chiar azi.
Mihai Nicuţ - J, 10 mart. 2022, 18:08
Guvernul alocă direct peste jumătate de miliard de euro către CE Oltenia. Urmează cam tot atât prin majorări de capital și credite garantate de stat

“Se aprobă acordarea unei finanţări sub formă de grant pentru anul 2022, în valoare de, 2.675.000 mii lei reprezentând echivalentul în lei al sumei de 535 mil.euro euro, ca parte a ajutorului de stat prevăzut la alin. (1) în scopul achiziției de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2021. Finanțarea acestui grant se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Energiei și/sau din venituri din privatizare”, se arată în proiectul de act notmativ.

Nu este singura formă de ajutor de stat pentru producătorul de energie pe bază de cărbune din Oltenia, companie al cărei plan de restructurare-decarbonare a fost deja aprobat de Comisia Europeană.

Astfel, se va mai face o majorare de capital, din partea statului ca acționar majoritar, de 180 de milioane de euro. Cităm din nou din proiect:

“(1) Se aprobă participarea statului prin Ministerul Energiei la majorarea capitalului social al Societății Complexul Energetic Oltenia prin aport în numerar, cu suma reprezentand echivalentul în lei a 180 milioane euro.

(2) Acțiunile emise de Societate în schimbul aportului în numerar la majorarea capitalului social revin statului roman și sunt administrate de Ministerul Energiei care exercită calitatea de acționar în numele statului.

(3) Se autorizează Ministerul Energiei să solicite includerea sumelor prevăzute la alin. (1) în bugetul de stat pentru anul 2023, urmând ca plata aportului în numerar în conformitate cu hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor societății pentru aprobarea majorării capitalului social să se realizeze în trimestrul I al anului 2023 prin bugetul Ministerului Energiei”.

În plus, compania va beneficia și de credite cu garanția statului, alte aproape 200 de milioane de euro.

“Se autorizează Ministerul Finanţelor să garanteze, pe o perioadă de 9 ani, în numele şi contul statului, la solicitarea Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A., unul sau mai multe împrumuturi contractate de aceasta, în limita sumei de 195,8 milioane euro, cu titlu de ajutor de stat.

(2) Garanţia de stat prevăzută la alin. (1) va acoperi în procent de 100% valoarea împrumutului”, mai arată actul normativ.

Potrivit planului de restructurare, valoarea totală a granturilor pe care compania le poate primi până în 2025 se ridică la circa 1,1 miliarde de euro, pentru finanțarea achiziției de certificate de emisii. 214 milioane de euro au fost acordate anul trecut.

Guvernul justifică alocările de sume prin necesitatea ca CE Oltenia să poată continua funcționarea. Cităm din fundamentarea Executivului:

“Societatea ”Complexul Energetic Oltenia”SA este principalul producător de energie din România pe bază de lignit indigen, cota sa de piață fiind de circa 24% și contribuie semnificativ la asigurarea securității energetice naționale, în principal în momentele extreme de secetă prelungită sau în perioade de iarnă cu temperaturi scăzute, perioade în care aportul adus de centralele pe cărbune în structura producției a crescut până la aproape 35% (…). Societatea ”Complexul Energetic Oltenia”S.A. este cel mai mare operator economic din regiunea Olteniei, întreruperea activităţii poate avea ca efect creșterea ratei şomajului și înrăutăţirea condiţiilor de trai în cadrul comunităţilor locale (…) întreruperea activității grupurilor energetice de la Societatea ”Complexul Energetic Oltenia”S.A. poate crea o problemă majoră de adecvanță a Sistemului Energetic Național deoarece nu vor mai fi disponibile resursele necesare pentru acoperirea consumului de energie electrică, cu utilizarea la maxim a capacității transfrontaliere de import”.

Complexul Energetic Oltenia este unul dintre cei mai mari producători de energie electrică din România, cu o capacitate instalată de circa 3.000 MW, în patru termocentrale, Rovinari, Turceni, Ișalnița și Craiova 2, alimentate cu lignit extras din carierele de suprafață din Oltenia. În ultima perioadă, comapnia a produs la niveluri de 1.200-1.500 MW și, potrivit planurilor Guvernului, s-aar putea adăuga încă 300 MW în contextul crizei energetice.

 

Te-ar mai putea interesa și
Lumea, tot mai aproape de sursa nelimitată de energie curată? Investițiile în fuziunea nucleară cresc accelerat, livrarea comercială ar putea începe în 2030
Lumea, tot mai aproape de sursa nelimitată de energie curată? Investițiile în fuziunea nucleară cresc accelerat, livrarea ...
Investițiile private în fuziunea nucleară au atins un nivel record de 4,48 miliarde de dolari în 2025, iar majoritatea majoritatea firmelor de fuziune vizează comercializarea în anii 2030.......
Rusia susţine că a atacat fabrici de drone cu rază lungă de acţiune la Kiev
Rusia susţine că a atacat fabrici de drone cu rază lungă de acţiune la Kiev
Ministerul rus al Apărării a informat joi că forţele sale au atacat în noaptea de miercuri spre joi fabrici de drone ...
Nouă șosea în București: Drumul Radial DR1 – Vest Expres, aprobat de Ministerul Transporturilor
Nouă șosea în București: Drumul Radial DR1 – Vest Expres, aprobat de Ministerul Transporturilor
Ministerul Transporturilor aprobă studiul de fezabilitate pentru DR1 - Vest Expres, proiectul care va prelungi Bulevardul ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Sectoarele unde trebuie accelerate lucrările pentru respectarea termenului contractual
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Sectoarele unde trebuie accelerate lucrările pentru respectarea termenului contractual
Lucrările la lotul 1 Joița - Corbeanca din Autostrada Bucureștiului A0 Nord se apropie de 68%, însă pe unele sectoare ...