Guvernul ar putea suprataxa companiile de gaze şi electricitate

Guvernul ia în calcul creşterea redevenţelor la petrol şi gaze sau suprataxarea companiilor din sectorul gazelor şi energiei electrice, pe măsură ce preţurile reglementate vor fi eliminate, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
Economica.net - vin, 06 apr. 2012, 13:51
Guvernul ar putea suprataxa companiile de gaze şi electricitate

„Există în Guvern discuţii privind nivelul redevenţelor la petrol şi gaze. Acestea ar putea fi majorate mai devreme de 2014, odată cu procesul de liberalizare a preţurilor energiei electrice şi gazelor naturale. O altă variantă este suprataxarea companiilor de gaze şi energie, pentru că vor fi nişte profituri pentru care trebuie să facă nimic”, au afirmat sursele.

Autorităţile române s-au angajat în negocierile cu FMI să elaboreze până la finele lunii aprilie un calendar privind eliminarea tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale.

Până atunci, autorităţile intenţionează să se consulte cu companiile relevante de pe piaţă pentru a pregăti un pachet privind taxele, redevenţele şi reglementările în sectorul de petrol şi gaze, se arată în ultima scrisoare de intenţie convenită de Guvern cu FMI.

În ultimii trei ani, statul a încasat redevenţe anuale de peste un miliard de lei pe an pentru toate tipurile de resurse exploatate pentru care se plăteşte această taxă.

Astfel, în 2009 la bugetul de stat au intrat 1,03 miliarde de lei reprezentând redevenţe, încasările din 2010 fiind apropiate de această sumă. Anul trecut, redevenţele percepute de ANRM s-au ridicat la 1,37 miliarde de lei, potrivit Ziarului Financiar.

Tarifele plătite de populaţie sunt reglementate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, din considerente de protecţie socială, dar Comisia Europeană şi FMI au cerut Guvernului să liberalizeze piaţa, pentru a le aduce la nivelul din blocul comunitar.

Un document oficial obţinut de MEDIAFAX relevă că procesul de dereglementare a pieţei de energie electrică va începe pentru consumatorii casnici în luna iulie, moment în care ponderea din energia electrică furnizată de pe piaţa concurenţială va creşte la 10%.

Pentru consumatori casnici tarifele reglementate vor fi eliminate în zece etape, până în decembrie 2017.

De asemenea, pentru consumatorii industriali tarifele reglementate vor fi elimitate în şase etape, prima treaptă fiind programată pentru luna septembrie 2012, iar ultima în ianuarie 2014.

Problema redevenţelor la petrol şi gaze este dezbătută intens în presă şi la nivel politic din 2004, de la privatizarea celei mai mari companii româneşti, Petrom, cumpărată de OMV Austria.

În contractul de privatizare a Petrom se prevede că nivelul redevenţelor petroliere va fi menţinut pe o perioadă de 10 ani de la data finalizării privatizării. Tranzacţia a fost finalizată în decembrie 2004, astfel că redevenţele nu pot fi modificate pentru Petrom până la începutul anului 2015.

Potrivit Legii petrolului, publicată în Monitorul Oficial la 15 iunie 2004, cota achitată pentru exploatarea zăcămintelor de ţiţei este situată între 3,5% şi 13,5% din producţie Redevenţa este mai ridicată în cazul unei producţii mai mari de ţiţei dintr-un zăcămînt.

„Actualul nivel de redevenţe pentru petrol şi gaze nu poate fi modificat, pentru că este prevăzut în legea de privatizare a Petrom şi în legile petrolului şi gazelor. În schimb, Guvernul se gândeşte la suprataxarea companiilor din petrol, gaze şi eleectricitate”, au adăugat sursele.

Din 2004, mai mulţi politicieni, inclusiv preşedintele Traian Băsescu, au abordat tema creşterii redevenţelor, însă niciun guvern nu a întreprins acţiuni concrete pentru suplimenatrea taxei sau idfentificarea unei alte forme de taxare.

Băsescu afirma, în luna martie, că Petrom trebuie să se aştepte ca din 2014 să plătească redevenţe la fel ca în statele arabe şi cataloga valoarea redevenţelor plătite în prezent de compania petrolieră ca fiind „extrem de incorect negociată” şi „mizeră”.

Băsescu a adăugat că „din păcate, contractul este scris de aşa natură încât nu se poate face nimic” în sensul schimbării nivelului de taxare.

Principalii plătitori de redevenţe pentru producţia de petrol şi gaze sunt OMV Petrom şi Romgaz. Cele două acoperă peste 90% din producţia internă. Totodată, OMV Petrom este singurul producător de petrol din România.

Petrom a înregistrat în ultimii şapte ani profituri substanţiale, de la pierderi de aproape un miliard de lei în 2004, anul în care compania a fost privatizată. În 2005 Petrom a avut un profit de 1,4 miliarde lei, iar anul trecut a consemnat cel mai mare câştig din istoria companiei, de 3,6 miliarde de lei.

Romgaz este una dintre cele mai profitabile companii de stat, în ultimii şase ani având profituri de peste 500 milioane de lei anual. Anul trecut Romgaz a avut un câştig de 762 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Sergiu Manea (BCR): Dacă reuşim să absorbim banii din Politica de Coexiune și NextGenerationEU am adăuga la PIB peste 2%
Sergiu Manea (BCR): Dacă reuşim să absorbim banii din Politica de Coexiune și NextGenerationEU am adăuga la PIB peste 2%
România şi-ar majora potenţialul de creştere economică la 5 - 5,5% dacă ar absorbi banii din Politica de Coeziune şi Fondurile NextGenerationEU, de la 3,5% în prezent, a afirmat, miercuri,......
Boloș, la întâlnirea cu reprezentanții Băncii Mondiale: Ne menţinem angajamentul să promovăm stabilitatea macroeconomică și vom continua reformele
Boloș, la întâlnirea cu reprezentanții Băncii Mondiale: Ne menţinem angajamentul să promovăm stabilitatea macroeconomică ...
România va menţine echilibrul macroeconomic şi angajamentul ferm de a continua reformele asumate prin Planul Naţional ...
Turkish Airlines, aproape de un acord cu Rolls-Royce și Airbus pentru producția de componente – surse Bloomberg
Turkish Airlines, aproape de un acord cu Rolls-Royce și Airbus pentru producția de componente – surse Bloomberg
Compania Turkish Airlines ar urma să semneze un acord cu Rolls-Royce Holdings Plc şi Airbus SE pentru producţia internă ...
TikTok a actualizat regulile comunității și a introdus noi funcții pentru crearea și distribuirea în siguranță de conținut
TikTok a actualizat regulile comunității și a introdus noi funcții pentru crearea și distribuirea în siguranță de ...
TikTok anunțat astăzi că a actualizarea regulilor comunității pentru a oferi și mai multe informații privind normele ...