Guvernul austriac va garanta 90% din valoarea unor împrumuturi de 300 mil. euro contractate de Austrian Airlines

Austrian Airlines (AUA) şi Guvernul de la Viena au ajuns la un acord privind acordarea unor împrumuturi, garantate de stat în proporţie de 90%, pentru a salva locurile de muncă şi a păstra Viena ca hub de transfer pentru zborurile pe distanţe lungi, a anunţat publicaţia austriacă Kurier, transmite Agerpres.
Economica.net - mie, 27 mai 2020, 07:28
Guvernul austriac va garanta 90% din valoarea unor împrumuturi de 300 mil. euro contractate de Austrian Airlines

COFAG, Agenţia austriacă care administrează fondul de salvare pentru firmele afectate de pandemia de coronavirus (COVID-19), şi un consorţiu bancar condus de grupul Erste vor acorda împrumuturi pe şase ani, în valoare de 300 milioane de euro (330 milioane de dolari), informează Kurier.

Împrumuturile sunt garantate cu flota Austrian Airlines şi cu o participaţie în compania aeriană.

Un purtător de cuvânt al COFAG a declarat că discuţiile sunt în derulare, în timp ce reprezentanţii Austrian Airlines nu au dorit să comenteze. Oficialii Erste nu au fost imediat disponibili pentru comentarii.

Austrian Airlines, subsidiară a grupului german Lufthansa, are 7.000 de angajaţi, şi a solicitat un ajutor de stat de 767 milioane de euro.

Solicitarea vine după ce luni Executivul german şi Lufthansa au ajuns la un acord preliminar pentru un pachet de salvare în valoare de nouă miliarde de euro (9,8 miliarde de dolari), menit să ajute compania aeriană să facă faţă pierderilor cauzate de pandemie.

Austrian Airlines, cu operaţiuni şi în România, operează o flotă de 83 de aparate. 

Te-ar mai putea interesa și
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord. ...
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...